Dr. Aurelian Stefan, Medic veterinar Familyvet, HAH

Medic veterinar de succes

Continuăm în forţă seria oamenilor frumoşi şi puternici, cu portretul masculin şi pur românesc, al medicului veterinar care ştie să-şi croiască o carieră profesională dar şi să dăruiască înapoi ”acel ceva” comunităţii din care face parte.

Ancorat puternic în problemele de zi cu zi ale societăţii şi înarmat cu o empatie de nemărginit, v-aş putea spune în câteva cuvinte despre Aurelian Stefan, medic veterinar la clinica veterinară Familyvet şi Homeless Animal Hospital (HAH).

f1

V.J: Acum la 10 ani de la absolvirea Facultăţii de Medicină Veterinară, la o scurtă privire de ansamblu, cum vi se pare totul? Sistemul, reuşitele de zi cu zi, experienţa acumulată până în prezent?

A.S: Sistemul este unul care are nevoie de îmbunătăţiri pe tot lanţul educaţional, începând de la anii de facultate şi până la practica de zi cu zi. Totul este condiţionat de dorinţa de a schimba ceva în bine, cât mai repede, pentru că suntem în urmă cu foarte multe ramuri ale medicinei veterinare. Uneori te simţi singur şi abandonat de către un sistem care nu se regăseşte în practica de zi cu zi.

V.J: Cum arată de fapt traiectoria profesională de la proaspăt absolvent al Facultăţii de Medicină Veterinară, la manager de clinică veterinară şi medic veterinar cu experienţă?

A.S: Ca proaspăt absolvent, am făcut parte din grupul care a dorit practică medicală cu orice preţ, şi aşa am ajuns să lucrez într-un adăpost în mijlocul pădurii, la 100 km de casă. Mereu am fost într-o dinamică profesională, am încercat să aduc la mine în clinică lucruri noi, ceea ce nu este uşor, mai ales când nu eşti propriul tău şef.

11013484_10206104793967200_922359539219503175_nAlături de fratele meu, am fondat o clinică pe care ne dorim să o transformăm într-un centru de elită la Craiova. A fi manager înseamnă să fii mereu pregătit pentru neprevăzut, să ai un plan B şi să îţi alegi colaboratori de încredere, care să aibă aceeaşi viziune ca şi tine.

V.J: Se potriveşte socoteala de pe băncile facultăţii cu ceea ce reflectă prezentul? Cu câtă sudoare şi voinţă aţi reuşit să realizaţi toate acestea? Ce înseamnă cu adevărat ”cariera de medic veterinar”?

A.S: Acum zece ani, nu te pregătea nimeni pentru cariera profesională, erai un produs al şcolii şi cam atât. Studenţii trebuie să ştie încă din primul an ce înseamnă medicina, şi că vor excelenţă şi nu mediocritate. Nu există un test sigur, dar merită încercat să vezi dacă studentul de anul întâi nu îşi pierde vremea cu ceva care nu îl ”prinde”. Cariera de medic veterinar înseamnă să vrei să fii mai bun, mai sigur pe tine şi de ce nu, mai eficient în administrarea clinicii unde lucrezi.

11009199_10206195141065821_2438755584316315553_nV.J: Personal, manifest un interes aparte faţă de sistemul educaţional din România. Trag speranţa că putem ridica standardele la un nivel cel puţin european. Mi-ar placea să cunosc mai multe despre sistemul educaţional universitar, din perioada în care aţi fost student(1998-2004).

A.S: 1998-2004 la FMV, era încă o perioadă în care era foarte greu să faci un semestru în altă ţară. Informaţia modernă era şi ea destul de puţină. Cărţile de la bibliotecă erau vechi şi practic nefolosibile.

V.J: Ce a însemnat pentru Dvs bursa Louis Pasteur?

A.S: Bursa Louis Pasteur a fost un bun moment de a realiza nivelul la care eram în cercetarea veterinară şi un punct de plecare dacă vroiai să devii cercetator în domeniul veterinar. După cum ştiţi, am ales practica.

V.J: În ce a constat pregătirea Dvs profesională în Colorado, sub indrumarea Dr.Jeff Young? Cum vi s-a parut mediul profesional şi ce v-a impresionat cu adevărat?

A.S: Colorado şi Jeff Young, au fost un moment în care am luat contact direct cu un business în lumea medicinei veterinare. Am văzut ce inseamnă ”afacerea care salvează vieţi”. Era vorba de o clinică, unde preţurile erau accesibile fiecărui american şi calitatea era foarte bună.

11196220_10206742237102880_8691656015348962169_nPe de altă parte, acolo am participat la proiectele de sterilizare în masă, organizate în săli de sport sau centre de veterani. Acolo am învăţat operaţiile pe care le fac şi astăzi, iar Jeff Young a fost şi este, un mentor şi un prieten adevărat. Cel mai mult m-a impresionat empatia americanilor faţă de animale şi forţa ONG-urilor.

V.J: Cât de mult sunteţi familiarizat cu sistemul educaţional din străinătate?

A.S: Sunt foarte puţin familiarizat cu sistemul străin de învăţământ.

V.J: De exemplu, studentul român la medicină veterinară, munceste ca să îşi plătească taxa de studii, pe când cel european beneficiază de un împrumut pentru plata taxei de studii (student loan) şi nu duce grija zilei de mâine. Ce elemente aţi importa în sistemul românesc?

A.S: Nu este vorba despre studentul român care munceşte, pentru că nu e nimic rău în a munci ca să îţi plăteşti cursurile. Nici de faptul că studentul român nu reuşeşte să îşi plăteasca taxa. Ideea este ce obţine el, dupa ce îşi plăteşte taxa.

11951842_10207587822161978_8188125734072377370_nCred că este vorba despre o eroare. Aici nu pot să mă pronunţ, dar cu siguranţă că noi trebuie să pregatim piaţa muncii. Ori că se împrumută, ori că munceşte în timpul facultăţii, noi trebuie să-i oferim un produs competitiv pe piaţa muncii, prin care să reuşească să câştige suficient.

Aşa că, n-aş importa nimic de-afară în sistemul acesta, pentru că situaţia este destul de complexă.

V.J: De ce schimbări majore ar fi nevoie pentru ca studentul român să aibă şanse egale la o educaţie mai bună şi eventual la un avânt promiţător pe drumul profesional?

A.S: Pentru început, noi trebuie să schimbăm radical modul de a preda, noi trebuie să venim cu elemente pe care să le folosim în sprijinul studentului şi să îl facem să gândească, să-i rutinăm în aşa fel mintea, încât el să fie pregătit pentru a pune un diagnostic şi un tratament corect. La momentul acesta, noi umplem cu teorie minţile studenţilor şi cam atât. Nu facem jocuri de imaginaţie.

Aici, aş pune accentul pe practică. Să punem mâna să facem practică mai multă, pentru că practica ne omoară.

V.J: Cum vi se par generaţiile actuale de studenţi şi cum priviţi angajarea studentului la un cabinet veterinar, încă din timpul facultăţii?

A.S: Mi se pare foarte bine ca un student să îşi găsească în timpul facultăţii un loc, unde să fie primit şi de unde să înveţe ceva. Şi în străinatate se caută foarte mult programele de internship, care uneori sunt gratuite, iar alteori se şi plăteşte pentru ele.

În cadrul acestor programe, eşti luat de la zero şi zero poate să însemne chiar şi să ştergi pe jos. Important este să fii în mediul medical.

11954847_10207584496918849_5855169326950406865_nMediul medical înseamnă să asculţi, să observi, să tragi propriile tale concluzii.

V.J: Comparativ cu tehnicienii şi asistenţii veterinari români, aţi observat vreo diferenţă majoră raportându-ne la asistenta Dvs, Ruth Osbourne, privind educaţia, profesionalismul şi modul de abordare?

A.S: În primul rând, România abia acum îşi dezvoltă o reţea de şcolarizare pentru asistenţii veterinari. În sistemul asistenţilor veterinari la momentul actual, Romania nici nu contează. Noi nu avem asistenţi veterinari.

V.J: În 2007, alături de fratele Dvs. aţi înfiinţat clinica veterinară Familyvet. Ce s-a schimbat odată cu acest lucru şi cum v-aţi adaptat la antreprenoriat?

A.S: Noi am făcut un pas aş spune, pe care foarte puţini îl fac. Acela de a ne muta din capitala, în provincie. Practic, a fost o nebunie, care în timp s-a transformat într-un proiect de succes. Pornind de la zero angajaţi, iar acum având zece angajaţi, poate chiar unsprezece.

11909895_10207525072753282_325072777_nNu este niciun secret. Important este să fii acolo şi să munceşti cât poţi de mult. Totul s-a schimbat, totul s-a facut din mers, pentru că nu aveam nicio pregătire în antreprenoriat veterinar.

V.J: Ce este de fapt tabăra de instruire pentru medici veterinari (The veterinary training camp) ?

A.S: Veterinary training camp este un proiect pe care l-am dezvoltat împreună cu Ruth Osbourne, asistenta noastră şefă. Este un curs pentru cei care vor să vină şi să înveţe, şi bineînţeles să cumpere informaţia acumulată de noi, pe care noi o concentrăm şi oferim acestora, cu toata amabilitatea.

Acest curs s-a nascut din dorinţa noastră de a împărtaşi experienţa noastră, din zece ani de practică veterinară.

V.J: Cum a luat naştere spitalul veterinar Homeless Animal Hospital? Cum răspunde acesta la situaţiile pe care societatea le aduce în prim plan, zi de zi?

A.S: Homeless Animal Hospital, s-a nascut aş spune, natural. Datorită societăţii în care trăim, datorită numărului foarte mare de cazuri pe care le tratăm la noi în clinică, de căţei fără adapost, fără stăpâni, căţei găsiţi pe stradă.

Reprezintă aceleaşi persoane, un grup cam de 10-15 indivizi, care nu îşi pot permite să îşi achite notele de plată la veterinar, pentru, să zicem 200 de căţei, pe care îi găsesc într-un an pe stradă.

Şi atunci, eu, m-am transformat în partea de organizare a acestui proiect, împreună cu RAR (Romania Animal Rescue) organizaţia a cărei manager România sunt, şi m-am angajat să îl cresc. În timp, vom vedea potenţialul acestui proiect.

Proiectul este de mare viitor. În Anglia, exista acest PDSA, iar dacă ajungem în acest PDSA românesc, ar fi nemaipomenit.

V.J: Ce provocări aduc odată cu ele, campaniile de sterilizare ale câinilor maidanezi? Şi ce înseamnă cu adevărat o campanie de acest fel?

A.S: În primul rând, este foarte complicat să operezi un animal despre care practic nu ştii nimic. Este foarte complicat să operezi un animal care ajunge foarte repede pe stradă. Ai nevoie de o tehnică deosebită, o anestezie deosebită şi trebuie să fii pregatit pentru situaţii limită.

Am avut hernii diafragmatice pe care a trebuit să le rezolvăm rapid pe loc, am avut hidronefroze, şi a trebuit să extirpăm rinichi. Oamenii care aduc maidanezi la operaţie sunt oameni care iubesc animalele. Şi referitor la acest fapt, este ca şi cum ai opera 50 de căţei cu stăpân, într-o zi.

Este o zi de muncă extrem de solicitantă, la puterea a doua, sau chiar a treia.

V.J: Ati observat vreo schimbare in comportamentul, atitudinea si puterea de decizie a romanului, in raport cu animalele personale de companie si/sau maidanezii?

A.S: Bineînţeles, aceste campanii cu maidanezi au o logistică foarte bună şi reprezintă un parteneriat cu asociaţiile care ne invită să operăm animalele din localitatea de resedinţă. E foarte greu să fac o asemenea prezentare, dar cel mai greu şi cel mai greu, este să ai voluntari, care să te ajute la o asemenea acţiune.

Am observat că nu există o regulă vis-a-vis de empatia faţă de animale. Există oameni foarte bogaţi, care trec pe lângă un animal şi nu dau niciun fel de atenţie unui animal în nevoie şi există oameni foarte săraci care vin cu animalele la noi la clinică, şi prin urmare, trebuie să apelam la Homeless Animal Hospital, pentru ca să-i ajutăm pe aceşti oameni şi animalele pe care le au.

11265547_10206765600886960_2503730678720766165_n

V.J: Care sunt cărţile de specialitate pe care le răsfoiţi cu plăcere şi încredere?

A.S: ”Small Animal Surgery” este una dintre cărţile de specialitate de referinţă. Aş spune că răsfoiesc cu deosebită plăcere atlasele de patologie. Îmi place foarte mult oftalmologia, atlasele de chirurgie oftalmologică fiind mereu deschise. Farmacologiile sunt şi ele la ordinea zilei.

Cărţile care sunt deschisă pe masă, sunt cărţile care prezintă cazuri, pe care s-ar putea să le primeşti în clinică.

V.J: Ce sugestii aţi avea pentru studenţii de la medicină veterinară şi pentru cei care îşi doresc să apuce drumul profesional al străinătăţii?

A.S: Le doresc ca înainte să se apuce de facultate, să stea într-o clinică veterinară, să vorbească cu doctorii şi să vadă dacă îşi doresc să se apuce de aşa ceva, iar celor care îşi doresc să plece în străinătate, le doresc să o ia de la zero şi să se adapteze la sistemul de acolo.

Este foarte greu şi foarte diferit să intre într-un sistem pentru care nu au fost pregătiţi, iar de asemenea, este foarte complicat să te pregăteşti în România pentru sistemul străin, fiind atât de multe ţări la orizont.

Cheia este să fii sârguincios, umil în primul rând, dar în acelaşi timp să ştii să insişti când ai dreptate, pentru că numai aşa vei demonstra că ştii şi că te bazezi pe informaţii solide şi că ai un bagaj de cunoştinţe pe cât se poate de solid.