Bullying-ul si depresia.

Am fost pentru mult timp atat cea hartuita, cat si cea care a asistat la scene de hartuire.

depression-test

Am fost pentru mult timp atat cea hartuita, cat si cea care a asistat la scene de hartuire. La inceput parea cumva insesizabil ceea ce mi se intampla. Mult timp am asociat fenomenul de bullying de la cabinetul veterinar unde lucram, cu lipsa de bun simt si diplomatie a colegului care se manifesta in acest mod fata de mine.

Pur si simplu nu pricepeam de ce acest coleg al meu, medic veterinar, se purta atat de mizerabil cu mine. Si culmea, era agreat de sef si de grupul vesel din care facea parte! Nimic din ceea ce reprezentam si faceam, nu era pe placul lui. Niciodata. Avea un ton atat de agresiv fata de mine, incat mereu aveam sentimentul ca imi ia foc fata si inima imi sparge pieptul. Ca eram in pauza, ca eram prezenta in cabinet, nu rata nicio ocazie sa ma umileasca si sa ma injoseasca. N-a fost singurul coleg cu acest comportament agresiv fata de mine si nici usor nu mi-a fost sa intru zi de zi pe usa aia de la cabinet.

Plangeam in drum spre casa aproape zilnic, ma simteam epuizata si fara speranta. Tot corpul ma durea, aveam perioade in care mi-era teama sa merg la munca si perioade in care ma simteam indiferenta fata de el si fata de cei care nu ma agreau. Erau momente in care eram din nou lipita de zid fara motiv si efectiv ii blocam mental. Nu-i mai vedeam, nu-i mai auzeam, nu mai simteam nimic. Dintr-o data chemam prapastia salvatoare si era liniste. Poate asta m-a salvat.

In timp s-a dovedit a fi un mediu de lucru atat de toxic, incat am reusit sa ma trezesc in ultima clipa si sa ma salvez. Tin minte ca am reusit de cateva ori sa-mi inving teama si sa ridic capul din pamant, sa tin piept. Cred ca acel sentiment mi-a adus aminte cine sunt si ca locul meu nu este acolo. Si pe zi ce trecea, acest sentiment s-a adancit si m-am simtit mai straina fata de locul acela si de ei, dar mai vie fata de mine si de convingerile mele. Ma simteam insufletita.

A fost foarte greu, dar am avut nevoie de bani. Si pentru ca mai eram si parinte singur pe deasupra, aveam un copil mic care depindea de mine… Am indurat mult timp din aceasta cauza si cand terminasem cu ei tot nu aveam un job… Poate ca am fost un caz cu un final fericit pentru ca am reusit sa ma dezmeticesc pana la urma, dar nu stiu cati dintre noi reusesc sa razbata prin situatii de genul asta. E foarte greu sa duci povara asta de unul singur.  De-asta ar trebui sa existe grupuri de sprijin la care sa putem apela cand suntem doborati psihic sau cand intampinam orice fel de probleme. Eu mi-am revenit greu, dupa foarte mult timp, dar cred ca fiecare are o perioada personala de vindecare…

De multe ori, depresia imbraca forme pe care la inceput le trecem cu vederea prea usor. Mai degraba cand suntem aproape sa atingem fundul prapastiei, suntem de nerecunoscut.

Poti recunoaste depresia in formele-i de mai jos:

-te simti mereu obosit fara motiv

-nu te poti concentra

-ai dureri fizice pe care nu le poti justifica

-nu te odihnesti cum trebuie sau deloc, ori dormi prea mult

-exista schimbari majore in modul de alimentatie

-esti mereu ingrijorat, iritat sau anxios

-ai o parere proasta despre tine

-te simti lipsit de speranta sau vinovat

-te gandesti la suicid

Este foarte important sa nu te izolezi si sa cauti sprijin. Daca te simti neinsemnat, trist, anxios si coplesit de tot ce ti se intampla la job, nu te lasa doborat si cauta grupuri de sprijin si ajutor de specialitate. Incearca sa-ti amintesti de ce iti iubesti meseria si care sunt valorile pe care le pretuiesti. Nu lasa ca ceea ce ti se intampla sa te defineasca. Ia atitudine pentru tine. Cauta ajutor!

(Image credit: Google)