Cum abordăm în teren colica la cai

Medicină Veterinară Ecvină

Dr. Dan Ignătescu -DVM, MVSc, Clinica Ecvină Sirioara – SieuRiver Vet

 

Partea  I  – Examinarea cailor cu colică

Îmi aduc şi acum aminte cum a fost atunci când am fost solicitat să intervin singur la primul caz de colică. Absolvisem de puţin timp facultatea.  M-am pregătit mult pentru o asemenea intervenţie: o trusă specială, câteva medicamente, nu foarte multe deoarece erau destul de prohibitive la acea vreme, fişe de examinare, chiar şi o sondă naso-gastrică, pentru care a trebuit să fac ceva economii.

Mai asistasem la câteva cazuri de colică în facultate sau la herghelia Beclean unde am avut ocazia să fac practica de vară, dar când m-am trezit singur cu un cal care se dădea de pământ, mi-am dat seama că nu mai ştiu nici măcar care e stânga sau dreapta. Stetoscopul refuza să îşi arate “urechile” din portbagajul dezordonat, în flaconul de Flunixin mai erau doar câţiva mililitri iar mănuşile pentru examinarea trans rectală rămăseseră în cabinet.  Din fericire, calul s-a calmat rapid după o doză de Novasul. Imediat după aceasta, pentru a nu mai repeta această situaţie jenantă, atât portbagajul cât şi mintea mea au intrat rapid într-un proces de reorganizare.

În prezentul articol mi-am propus să vă împărtăşesc puţin din experienţa mea acumulată de-a lungul timpului în lupta cu acest periculos inamic al cailor. Pentru început o să vedem care este definiţia colicii, iar apoi o să vă structurez pe scurt planul de intervenţie şi  paşii pe care trebuie să-i urmaţi atunci când consultaţi un cal cu colică.

cal2

Colica este doar un sindrom, un termen medical umbrelă pentru mai multe afecţiuni, de cele mai multe ori de origine abdominală şi NU REPREZINTĂ UN DIAGNOSTIC, aşa cum de multe ori atât proprietarii cât si noi, veterinarii, din superficialitate ne-am obişnuit.

Deoarece nu există încă un medicament sau protocol minune care să fie eficient în orice tip de colică, examinarea corectă şi stabilirea unui diagnostic cât mai apropiat, este vital înaintea începerii oricărui protocol terapeutic.  Chiar dacă va lua mai mult timp, o examinare corectă a pacientului va creşte gradul de profesionalism al medicului veterinar, justificând astfel şi tariful perceput.

Majoritatea cazurilor de colică se pot rezolva conservativ, dar o parte din acestea (un procent de aproximativ 25% ) necesită trimiterea pacientului la o clinică de profil pentru investigaţii suplimentare, intervenţii de specialitate şi uneori chiar intervenţie chirurgicală. Pentru ca şansele calului să fie cât mai mari, e important ca intervenţia veterinarului din teren să fie promptă, eficientă, iar decizia de a transporta calul la o clinică pentru intervenţii suplimentare, dacă e cazul, să fie cât mai rapidă. Pentru cazurile care necesită intervenţie chirurgicală (de ex: încarcerarea nefro-splenică, volvulusul, deplasarea unor anse de colon, etc), şansele se reduc odată cu trecerea timpului.

Pentru a avea şanse cât mai bune de reuşită, intervenţia chirurgicală trebuie realizată cât mai rapid cu putinţă. Proprietarul poate fi sfătuit, ca în cazul în care este nevoie, să aibă la dispoziţie un mijloc de transport adecvat până la una din clinicile specializate, nu foarte multe din pacate la momentul actual.  Personalul clinicii trebuie anunţat în prealabil, pentru a fi pregătit în cazul în care se decide transportarea calului la clinică, dar şi pentru a vă da indicaţii utile în stabilizarea pacientului şi pregătirea acestuia pentru transport.

Deoarece orice caz de colică este considerat o urgenţă medicală, este important ca medicul să ajungă la pacient în cel mai scurt timp posibil, între timp recomandându-i proprietarului sau îngrijitorului să plimbe uşor calul dacă acesta este agitat şi are tendinţa de culcare sau rostogolire.

Primul lucru pe care îl facem după ce ajungem la pacient este să culegem o scurtă anamneză, care să ne dea cât mai multe indicii, în principal legate de:

  • debutul colicii,
  • intensitatea, furajarea calului în ultimele săptămâni,
  • dacă au fost furaje introduse recent,
  • apetitul,
  • sistemul de adăpare şi dacă a fost observat consumând apă în ultimele ore,
  • dacă a defecat sau a urinat,
  • aşternutul pe care este întreţinut în adăpost (multi cai au tendinţa de a mânca paiele din aşternu),
  • istoricul medical al calului şi foarte important dacă în ultimele zile a fost tratat pentru alte afecţiuni, un istoric al deparazitărilor.

În timpul în care primiţi aceste detalii, vă puteţi face o primă idee legată de severitatea sau durata colicii. De exemplu, abraziunile sau plăgile din zona capului, bazinului sau membrelor indică o durere severă care s-a manifestat prin trântiri şi eventual decubit prelungit şi un debut nu foarte recent al colicii.

cal1

Conturul abdominal: distensia în flancul drept indică de obicei o implicare a cecumului, în timp ce o distensie în flancul stâng este determinată de distensia colonului, posibil şi datorită unei încarcerari nefro-splenice. Un abdomen contractat şi supt poate sugera o peritonită.

După obţinerea anamnezei următorul pas este examenul clinic. Pe cât posibil, acesta trebuie realizat înainte de administrarea oricărei medicaţii, deoarece aceasta poate modifica anumiţi parametri. O fişă clinică în care se vor nota rezultatele examinarii va fi foarte utilă în monitorizarea evoluţiei.

Primul parametru care trebuie verificat este frecvenţa cardiacă. O frecvenţă cardiacă normală sau uşor crescută (maxim 45 bătăi/min) în general indică o problemă minoră sau un pacient uşor stresat. O frecvenţă cardiacă crescută peste 60 bătăi/minut indică o durerere severă, un pacient puternic deshidratat sau în stare de endotoxemie şi de obicei nu reprezintă un prognostic bun. O frecvenţă cardiacă între 60-90 de bătăi/min poate fi caracteristică unei torsiuni intestinale în fază incipientă sau unui pacient în faza de şoc distributiv, crescând la peste 110 bătăi/min pe măsură ce timpul trece.

Temperatura. Şi aceasta trebuie verificată înainte de administrarea medicaţiei antiinflamatoare, deoarece majoritatea antiinflamatoarelor non-steroidiene au efect antipiretic, dar şi înainte de efectuarea examenului trans-rectal.  O uşoară creştere a temperaturii poate fi observată la caii care s-au agitat mai mult sau în zilele caniculare de vară. La caii cu temperatură mai mare de 39 grade C se poate lua în considerare implicarea unui agent patogen, o colită sau enterită proximală sau chiar peritonită. Hipotermia, care apare la caii puternic deshidrataţi şi în faza de şoc, nu este de bun augur.

Respiraţia. Frecvenţa respiratorie poate fi crescută dacă este crescută şi temperatura corporală, dacă este durere sau în caz de acidoză metabolică. Se va efectua şi o ascultaţie toracică pentru a exclude eventuale patologii pulmonare. În cazul în care abdomenul este distensionat de gaze, datorită compresiei respiraţia va fi rapidă şi superficială.

Ascultaţia abdominală cu stetoscopul trebuie realizată pentru a confirma sau infirma prezenţa borborigmelor intestinale, precum şi natura acestora. În partea superioară a flancului stâng se ascultă ansele jejunului. Colonul stâng este compus din ansele 2 şi 3, situate în partea ventrală a flancului. În flancul superior drept se ascultă baza cecumului, în timp ce în zona ventrală ansele 1 şi 4 ale colonului drept. Zgomotele normale se pot nota cu +++ în fişa pentru fiecare sector în parte, hipermotilitatea se poate nota cu ++++, hipomotilitatea cu minus ++ sau +, iar cu – se va nota absenţa zgomotelor.

Evaluarea mucoaselor reprezintă următorul pas. Astfel, se examinează mucoasa conjunctivală care în mod normal trebuie să aibă o culoare roz-pal şi gingiile, care trebuie să fie umede şi de aceeaşi culoare. Culorile palide spre alb indică o anemie severă, posibil datorată unei hemoragii. Culorile închise, violet-maronii indică starea de şoc, la fel şi delimitarea unui inel violet chiar deasupra incisivilor, denumit inel endotoxic.

Timpul de reumplere capilară se realizează prin presiunea uşoară cu degetul la nivelul gingiei, urmărindu-se timpul în care mucoasa ajunge la culoarea iniţială. Timpul de reumplere capilară – TRC –  reprezintă un indicator al circulaţiei periferice şi este de 1-2 secunde în mod normal. Un TRC crescut este un indicator de şoc, deshidratare şi circulaţie periferică scazută.

Persistenţa pliului cutanat – se realizează la baza gâtului şi este un indicator al nivelului de deshidratare. O persistenţă de 1-2 secunde este considerată normală. Nu este însă foarte exactă, fiind influenţată de elasticitatea pielii, persistenţa pliului crescând de multe ori odată cu vârsta.

Examinarea testiculelor este obligatorie la armăsari, deoarece herniile scrotale sunt destul de frecvente, la fel şi torsiunile testiculare.

Consistenţa şi cantitatea fecalelor – foarte utile în stabilirea unui diagnostic. Fecalele moi, diareice pot indica o colită sau o colică spastică  iar o cantitate redusă de fecale, eventual deshidratate şi coafate cu mucus pot sugera o obstrucţie intestinală.

Examenul trans-rectal. După ce s-au efectuat toate celelalte examinari noninvazive, se va efectua examenul trans-rectal. Este foarte important, deoarece multe afecţiuni care necesită o abordare specifică, atât medicamentoasă sau chirurgicală, pot fi diagnosticate în urma acestei examinari, cum ar fi încarcerarea nefro-splenică, împâstarea flexurii pelvine, deplasarea sau torsiunea colonului. Înainte de aceasta trebuie să ne asigurăm că manopera va fi sigură atât pentru cal, veterinar cât şi pentru proprietar sau îngrijitor.

În cazul adăposturior tradiţionale, calul poate fi întors cu membrele posterioare înspre iesle, veterinarul efectuând manopera din iesle. O iavaşa se poate folosi pentru contenţie, iar caii mai retivi pot fi sedaţi fără efecte secundare cu un produs Alfa 2 agonist, cum ar fi xilazina, în doza de 0.5-1 mg/kg i.v. sau detomidina, în doză de 0,01 – 0,02 mg/kg i.v. Asocierea butorfanolului permite scăderea dozei de alfa 2 agonişti şi poate reduce fenomenele de ataxie. Puteţi recurge la sedare chiar şi în cazul în care doriţi o mai bună relaxare rectală pentru a facilita examinarea, sau puteţi administra o doză de Buscopan. Asiguraţi-vă că mâna vă este bine lubrefiată înainte de a începe examinarea.

cal3

În partea stângă, dorsal trebuie să palpaţi rinichiul stâng, splina – dacă nu este un cal prea masiv. Spaţiul nefro-splenic trebuie să fie liber. Ventral se poate palpa ansa a 3-a a colonului, pe care o identificăm relativ uşor deoarece nu conţine boseluri. În caz de deplasare a acestei anse, vom descoperi că aceasta este plină de gaz şi poziţionată dorsal între splină şi peretele abdominal. Flexura pelvină este situată tot în stânga ventral dar poate fi identificată şi uşor central, mai ales în cazul impăstarii acesteia, caz în care vom simţi o masă densă de conţinut intestinal. Micul colon sau colonul flotant cum mai este denumit, se află situat în zona central-stânga şi în mod normal trebuie să conţină crotine. Ansele din intestinul subţire nu sunt palpabile în mod normal. Identificarea acestora în zona centrală, uneori foarte aproape de cavitatea pelvină, cu un diametru mai mare de 5 cm, distensionate de lichid, apare în dilataţiile gastrice  şi în obstrucţiile intestinale.

În partea dreaptă identificăm cecumul şi rinichiul drept. La iepe trebuie verificat uterul şi poziţia ovarelor. Infecţiile uterine trebuie excluse, iar la iepele aflate în faza de gestaţie avansată (peste 7 luni ) se poate întâlni torsiunea uterină.

Sondajul naso-gastric.  Este util atât ca şi diagnostic, decompresie în caz de dilataţie gastrică, dar şi pentru administrarea medicaţiei. Dacă suspicionăm dilataţia gastrică, această manoperă trebuie efectuată cât mai rapid. În mod normal, nu ar trebui să existe reflux imediat după introducerea sondei în stomac. Dacă nu există reflux, se poate efectua un sifonaj gastric cu câţiva litri de apă. Un lichid de culoare galben-verzuie, în cantitate mai mare de 2l  cu miros acid denotă o dilataţie gastrică primară iar un lichid de culoare maronie, cu ph bazic şi miros ihoros – în care dilataţia este secundară, datorată refluxului intestinal şi apare în cazul ileusului intestinului subţire.

Dilataţie gastrică secundară am intâlnit şi în câteva cazuri de coprostază a colonului. Sonda poate fi lăsată în stomac pentru mai mult timp, fiind indicată şi în caz de transport, cu condiţia ca aceasta să fie foarte bine fixată.