Halitoza la câini şi pisici

Despre sănătatea cavităţii bucale la animale

Halitoza este un termen utilizat pentru a descrie mirosul neplăcut al cavității bucale. Aceasta apare la câini și pisici, neavând predispoziție de sex sau de rasă. Incidența însă este direct proporțională cu vârsta. Cei mai mulți proprietari de animale de companie solicită un consult stomatologic din această cauză.

Cavitatea bucală este un mediu bogat în bacterii aerobe și anaerobe. Patogenetic, halitoza se datorează compușilor sulfurați volatili (hidrogen sulfurat, metil mercaptan, dimetil sulfură) ce apar în urma degradării proteolitice a peptidelor din salivă de către bacterii.

Deși nu există o clasificare standard, se acceptă încadrarea halitozei într-una dintre cele două categorii: fiziologică şi patologică.

Halitoza fiziologică
Halitoza fiziologică se referă la situaţiile în care pacientul nu suferă de vreo afecțiune, dar este prezentă halena datorată proceselor de putrefacție ce au loc în cavitatea bucală pe fondul unei acumulări de placă bacteriană.

Un exemplu de halitoză fiziologică în medicina umană este „respirația de dimineață”. Îmbunătățirea igienei cavității bucale rezolvă problema în majoritatea cazurilor (periaj dentar zilnic, utilizarea apei de gură, administrarea de ceaiuri cu proprietăţi antiseptice etc.)

Halitoza patologică
Halitoza patologică, fie ea orală sau extra-orală, reprezintă un simptom al unei boli sistemice.

Halitoza orală
Cea mai frecventă cauză a halitozei orale este boala parodontală (BP), afecțiune progresivă și ireversibilă a ţesuturilor de susţinere a dintelui care, în absența terapiei, duce la pierderea dinților.

Parodontita se caracterizează prin depunere de tartru, halitoză, pierderi de ataşament, mobilitate dentară, retracție gingivală, expunerea furcaţiei, abcese dentare și căderea dinților.

Modul de formare este următorul: pe smalţul dintelui curat apare întâi o peliculă alcătuită din proteine şi glicoproteine care provin din salivă. Aceasta prezintă chemotactism pentru bacteriile Gram pozitive aerobe ( Streptococcus spp., Actinomyces spp. ) care prin aderare la película respectivă formează placa bacteriană. Urmează mineralizarea plăcii care se consolidează cu apariţia tartrului, dur şi iritant pentru gingie. Peste tartru se va depune un nou strat de placă, iar în spaţiul subgingival vin bacteriile anaerobe. Ele eliberează endotoxine ce produc distrugeri tisulare, inclusiv ale ţesutului osos. Pe lângă acestea, în pungile parodontale adânci este activată de carboxilarea unor aminoacizi la cadaverină și putresceină, amine biogene cu un miros puternic respingător, contribuind astfel la potenţarea halenei.

Diagnosticarea şi tratarea din timp sunt esenţiale în parodontită. Este de preferat ca diagnosticul clinic să fie completat de cel radiologic.

tab1

Halitoza orală mai poate fi cauzată de resturile alimentare(miros rânced), de infecții,necroze, ulcere, carii, tumori, corpi străini (mirosul putrid)coprofagie, dar acestea sunt mai puțin întâlnite.

Halitoza  extra-orală

Cel mai adesea, halitoza extra-orală este simtom al uneia dintre următoarele boli:

  • Diabet zaharat – miros de acetonă sau de “mere stricate”
  • Insufuciență renală – miros amoniacal
  • Insuficiență hepatică – miros de “șoareci morţi”

Pentru diagnosticul de certitudine al acestor boli sunt necesare examene clinice și paraclinice (analize biochimice sangvine, ecografie abdominală etc.)

tab2Tabelul 2 – Halitoza de origine extra-orală: cauze diverse

Tratamentul paliativ în cazul halitozei patologice nu reprezintă o soluție, fiind necesară tratarea cauzelor.

 

 

Autor

Nenciulescu Elena – Carmen, studentă FMVB, anul VI, membru fondator ARSV

 

Bibliografie:

 

Brook A. Niemiec, Camilla S. Heinze – “Halitosis and ptyalism”

CecilliaGorrel – Veterinary Dentistry for the General Practitioner

Christian. F. Schrey – Manual de síntomas y pruebas clave para el diagnóstico diferencial en el perro y en el gato