Interviu Dr.Marian TAULESCU (Dip.ECVP)

Medic veterinar de succes

Trebuie să recunosc, interviul cu Dr.Marian Taulescu de la Facultatea de Medicină Veterinară Cluj-Napoca m-a cam dat rău pe spate. Dacă până acum credeam că am o imagine generală despre rezidenţiat respectiv diplomaţie, cu cât sap mai mult despre orientarea în carieră cu atât găsesc răspunsuri şi mai fascinante.

Când am auzit cât timp a alocat studiului şi învăţatului în timp ce mai şi muncea cu normă întreagă, dar că se şi relaxează la microscop când l-am întrebat de burnout… am căscat ochi mari de tot… dar omul acesta este pe cât se poate de real, pasionat şi modest, în ciuda performanţelor academice şi profesionale deosebite. 

taulescu1

 

V.J.: Ştiai de pe băncile facultăţii că vrei să te specializezi în patologie?

M.T.: Imediat după ce am terminat liceul cu specialitate veterinară și am intrat în anul I la Facultatea de Medicină Veterinară (FMV) mi-am dorit să fac clinică și să lucrez cu animale de fermă. Cred că în anul I de studiu, toți studenții de la FMV doresc același lucru, să devină CLINICIENI ca să ofere consultații la animale, sa pună un diagnostic corect, sa realizeze intervenții chirurgicale și să trateze diferite boli…. dar este nevoie și de patologi!!!!

În anul 3, studiind anatomia patologică și oncologia, participând la diferite simpozioane studențești cu teme din domeniul patologiei veterinare și devenind fascinat de microscopia optică, mi-am îndreptat atenția către acest domeniu. Totuși, ceea ce m-a determinat sa spun „DA” anatomiei patologice a fost pasiunea pentru diagnosticul necropsic.

V.J.: Ce este patologia și ce presupune concret o profesie de patolog veterinar?

M.T.: Patologia este o verigă extrem de importantă în medicina veterinară, reprezentând legătura între disciplinele fundamentale și cele clinice. Patologia este foarte complexă, cuprinzând numeroase subdomenii, precum 1) patologia generală unde se studiază mecanismele bolilor, expresia diferiților markeri tisulari și modificările morfologice generale, 2) patologia specială cu studiul unor leziuni specifice la nivelul diferitelor organe determinate de anumiți agenți etiologici, 3) diagnosticul necropsic sau examinarea întregului cadavru, 4) oncologia sau studiul proceselor neoplazice și 5) citologia. De asemenea, patologia moleculară, bolile genetice și imunopatologia sunt studiate în cadrul patologiei, dar la un nivel mult mai redus.

Alegerea și dezvoltarea unei profesii în patologia veterinară necesită dobândirea a numeroase informații sau cunoștințe din foarte multe domenii, de la nivel molecular la cel clinic. De asemenea, presupune însușirea de noțiuni de toxicologie, parazitologie, micologie, virologie, bacteriologie, electronomicroscopie, etc.

Profesia de patolog veterinar în cadrul unei facultăți de medicină veterinară presupune 3 categorii de activități: partea didactică (cea mai importantă!), diagnostic și cercetare. Considerând faptul ca pentru cititori diagnosticul patologic reprezintă partea cea mai interesantă, o sa încerc să detaliez ce reprezintă concret acest lucru.

Patologul nu examinează doar cadavre. În general, activitatea profesională a unui patolog veterinar constă în evaluarea macroscopică și microscopică a diferitelor probe biologice (țesuturi, fluide) recoltate în timpul intervențiilor chirurgicale și/sau post-mortem, realizarea diagnosticului necropsic și a examenului medico-legal, recoltarea de probe biologice pentru investigații complementare, întocmirea rapoartelor și în final informarea clinicienilor și a proprietarilor despre rezultatele obținute.

Deși există situații când diagnosticul patologic se poate stabili relativ ușor, macroscopic sau microscopic, pe baza unor aspecte morfologice specifice, de cele mai multe ori acesta trebuie confirmat prin examene complementare, precum examenul imunohistochimic, teste genetice, examene microbiologice, etc. De asemenea, patologul trebuie să interpreteze toate aceste rezultate în contextul aspectelor anatomopatologice și clinice.

marian3

Sunt foarte multe situații când diagnosticul patologic nu coincide cu cel clinic și invers, de aceea consider că patologul trebuie sa dezvolte o colaborare profesionala foarte strânsă cu clinicienii, astfel încât diagnosticul patologic final trebuie să ajute pe cât de mult posibil clinicianul la stabilirea unui protocol terapeutic sau chirurgical corect. Solicitarea patologului pentru un diagnostic citologic rapid, în timpul unei intervenții chirurgicale sau de diagnostic prezumtiv, scoate în evidență rolul acestuia în echipa de lucru a clinicienilor.

Dacă majoritatea clinicienilor lucrează sub presiunea proprietarilor, patologii lucrează atât sub presiunea clinicienilor cât și sub cea a proprietarilor, care doresc rezultatul cât mai rapid posibil….sau chiar „IMEDIAT”.

V.J.: Care a fost cea mai mare provocare din cariera ta?

M.T.: Cea mai mare provocare a fost și cea mai grea – să devin specialist (diplomat) al Colegiului european de patologie veterinară (2018). Examenul a fost extrem de dificil.

J.V.: Concret, programul de rezidenţiat urmat de tine a fost unul alternativ, susţinut de Facultatea de Medicină Veterinară Cluj-Napoca. Descrie te rog câteva aspecte esenţiale despre rezidenţiat şi oferă un insight tinerilor veterinari care ar dori să urmeze o specializare în străinătate în privința opțiunilor pe care le au la dispoziţie.

M.T.: Specializarea europeană pentru anumite domenii veterinare necesită un program de rezidențiat ce se desfășoară pe o perioadă de timp stabilită de către colegiile europene (3-5 ani) și în cadrul unor centre de rezidențiat recunoscute de către aceste colegii. Există foarte multe colegii europene, unde tinerii absolvenți ai facultății de medicină veterinară pot urma o specializare: patologie, patologie clinică, chirurgie, imagistică, oftalmologie, dermatologie, cardiologie, etc.

Centrele de rezidențiat sunt coordonate de către un specialist (diplomat) din domeniul respectiv, iar numărul de rezidenți este limitat pentru fiecare centru în parte în funcție de regulamentul colegiului și posibilitățile centrului. În prezent, în țara noastră, nu există astfel de centre de rezidențiat recunoscute european, dar numărul medicilor veterinari care intră în astfel de programe de pregătire este în continuă creștere, lucru extraordinar atât pentru dezvoltarea lor profesională cât și pentru imaginea medicinii veterinare din România.

Regulile pentru ocuparea unui post de rezident european diferă în funcție de colegiul european. De exemplu, pentru majoritatea colegiilor europene, este obligatoriu ca medicul veterinar să efectueze cel puțin un an de internship rotațional înainte de a aplica pentru un post de rezident.

Pe întreaga perioadă a rezidențiatului, rezidentul trebuie să participe la toate activitățile teoretice (cursuri, ședințe de lucru, etc.) și practice (diagnostic, cercetare) desfășurate în cadrul centrului. De asemenea rezidentul este evaluat periodic, conform programului de rezidențiat impus de coordonator, iar la sfârșitul perioadei de rezidențiat acesta va susține examenul pentru obținerea titlului de diplomat (specialist) al colegiului respectiv. Examenul final constă în mai multe probe teoretice și practice (ex. 2 practice și 3 teoretice pentru domeniul patologie veterinară), iar comisia de examinare este de asemenea formată din specialiști europeni.

V.J.: Cum au fost anii rezidenţiatului, cum te-ai „antrenat” ca să faci faţă provocărilor? A existat vreun moment îndoielnic?

M.T.: Trebuie să recunosc faptul că perioada de rezidențiat 2014-2017 a fost una extrem de dificilă pentru mine, deoarece a trebuit să fac naveta între Cluj-Napoca și Milano. La facultatea din Cluj-Napoca, fiind cadru didactic (Sef de lucrări în acea perioadă) angajat cu normă întreagă, într-o luna de zile trebuia să fac o norma dublă pentru ca în următoarea lună să pot studia la Universitatea din Milano. În ambele locuri aveam un program de aproximativ 12 ore/zi, iar noaptea învățam. Așteptam cu nerăbdare vacanțele ca să pot petrece perioade mai lungi de timp în cadrul centrului de rezidențiat fără sa mă gândesc că mai trebuie să recuperez ore, etc. Pe lângă efortul psihic și munca deosebit de extenuantă, optimismul și perseverența m-au ajutat să-mi îndeplinesc marele VIS.

V.J.: Practic, cât timp te-ai pregătit pentru examenul de diplomaţie?

M.T.: Când am început programul de rezidențiat aveam o experiență de aproximativ 7 ani în domeniul patologiei veterinare. Cunoaștem foarte multe boli, citisem deja cele mai importante cărți de patologie obligatorii pentru examen, puteam pune cu ușurință un diagnostic microscopic sau macroscopic, dar aveam și deficiențe majore în evaluarea preparatelor citologice, descrierea modificărilor electronomicroscopice și patologia bolilor la animalele de laborator si exotice. Ultimele 6 luni de zile de pregătire, cu o medie de 12 ore de studiu/zi, au fost decisive pentru promovarea examenului de diplomat european în patologie veterinara.

marian2

V.J.: Ce responsabilităţi aduce cu sine titlul de diplomat în patologie veterinară (ECVP)?

M.T.: Într-adevăr, titlul este foarte important, acesta reprezentând un aspect fundamental menționat în cartea de vizită a unui patolog recunoscut la nivel internațional. Responsabilitățile sunt foarte multe, dar în primul rând această calitate de diplomat european te obligă sa te menții activ în procesul de internaționalizare a profesiei, să lucrezi la cel mai înalt nivel profesional, să promovezi și să asiguri cea mai bună calitate profesională și nu în ultimul rând să asiguri o instruire pe măsura persoanelor care doresc sa urmeze această cale a specializării medical-veterinare.

V.J.: Care este următorul vis profesional pe care dorești să-l vezi realizat?

M.T.: Dezvoltarea unui centru de rezidențiat în domeniul patologiei veterinare în Romania, cel mai probabil în cadrul FMV Cluj-Napoca. (*ceea ce Marian a şi reuşit în timpul dintre editarea interviului şi publicarea lui, so, future Junior vets, get ready!!!).

V.J.: Cum previi apariţia burnout-ului în cariera de medic veterinar patolog? Ai vreun hobby care te scoate din priză?

M.T.: Poate ca sună cam ciudat, dar mă relaxez foarte mult în timp ce examinez la microscop….probabil că acest lucru se datorează faptului că mă concentrez pe un singur lucru – diagnosticul (!).

Îmi încarc bateriile pentru perioade mai lungi de timp mergând pe munte, citind cărți bune de beletristică, pescuind pe râuri de munte, întâlnindu-mă cu câțiva prieteni, etc.

marian4

V.J.: Ce sfat sau imbold ai dori să le transmiţi studenţilor la Medicină Veterinară şi tinerilor veterinari din România?

M.T.: În loc de sfaturi: În momentul în care ai ajuns la un anumit nivel profesional (de preferat sa fie cel mai înalt), satisfacția deplină se obține doar atunci când devii conștient de faptul că ACEL sacrificiu a meritat tot efortul, tot timpul și toată dedicația.

 

*Dr.Marian Taulescu va susţine pe data de 28 Februarie 2019 la Bucureşti, Seminarul Junior vet „Patologie veterinară”. Pentru mai multe detalii, daţi un click pe site-ul nostru juniorvet.ro chiar aici: https://juniorvet.ro/2019-2/