Interviu Adrian Iurcenco, DVM la SpeedVet.

Medic veterinar de succes

Sunt bucuroasă că am avut ocazia deosebită să îl cunosc pe Adrian Iurcenco, medic veterinar şi manager al clinicii veterinare SpeedVet din Bucureşti. Este un tip inteligent şi competitiv, care dacă nu ştiaţi, a reuşit să aducă în prim plan în 2007 pentru piaţa românească serviciul de ambulanţă veterinară. Din 2010 încoace, a reuşit să poziţioneze SpeedVet ca lider al serviciilor veterinare de urgenţă în Bucureşti şi ce îmi place cel mai mult la Adrian, este că lucrează cu dăruire şi pasiune cot la cot cu angajaţii săi.

În prezent, unele Facultăţi de Medicină Veterinară din România îşi desfaşoară admiterea prin concurs de dosare. Mi se pare o modalitate superficială şi deloc potrivită pentru selectarea candidaţilor, viitori studenţi la Medicină Veterinară.

Personal, consider că ar trebui să urmărim să devenim competitivi cu învăţământul din Europa. Asta înseamnă abordarea unor măsuri  incomode dar fundamentale şi inevitabile pentru progress. Reducerea numărului de studenţi prin ridicarea standardului la admitere, locurile cu plată pot avea un cost mai ridicat pentru a nu scădea veniturile actuale, mărirea salariilor profesorilor pentru a reduce tentaţiile de mită şi adoptarea şi adaptarea unei programe şi abordări educaţionale de la o facultate din Europa.

De asemenea, ar trebui atraşi şi angajaţi în învăţământ cât mai mulţi medici veterinari specializaţi în vest. În Berna, de exemplu, toţi specialiştii au o perioadă de training în SUA, fără excepţie!

adi3

Deocamdată suntem la coada Europei în privinţa învăţământului veterinar. Deşi sunt mulţi români care lucrează în vest, majoritatea au evoluat pe forţe proprii, cu efort înzecit comparativ cu absolvenţii unei facultăţi din vest.

Cum se desfăşura admiterea la Medicină Veterinară în ’99?

50% Examen de admitere (biochimie şi anatomie) şi 50% nota de la bac.

Cum ţi se par generaţiile actuale faţă de generaţia ta?

Cred că sunt în mai mare măsură conştienţi de starea actuală şi dornici de schimbare, de aliniere la standardele din vest. Din ce în ce mai mulţi absolvenţi de licee bune, cu reputaţie, educaţi (Sava, Lazăr etc).

Noroc cu emisiunile veterinare de tipul Animal Planet care dau studenţilor sau viitorilor studenţi o imagine generică despre cum ar trebui să se desfaşoare actul medical veterinar.

Ce rădăcini ar trebui să dezvolte studentul pe băncile facultăţii?

Învăţământul veterinar cuprinde o arie foarte largă de discipline ştiinţifice. Studentul ar trebui să caute şi să se axeze pe înclinaţiile personale, apoi îşi va găsi singur drumul.

bambi

Ce aşteptări ai de la absolvenţii Facultăţii de Medicină Veterinară?

De la un viitor clinician aştept să chestioneze orice, să asculte dar să nu creadă pe nimeni pe cuvânt, să caute singur articole ştiinţifice care să-i justifice fiecare acţiune.

Tratamentele nu trebuie făcute pe principiul “nu fac niciun rău”, ele trebuie făcute doar cu siguranţa că fac bine. Sunt multe de învăţat de la colegii mai mari, cu experienţă, însă îmi doresc să văd în ei schimbarea, să mă corecteze, să mă contrazică, să preia ce ştiu şi să facă mai bine, să îmbunătăţească.

Atunci mă pot mândri cu ei şi caut să-i susţin cu toate resursele mele. Mitul personalităţii trebuie să dispară complet.

Eşti un medic veterinar foarte bine pregatit. După absolvirea Facultăţii de Medicină Veterinară ai investit foarte mult în pregatirea ta ca medic veterinar, urmând diverse cursuri de specialitate în străinătate.

Ce înseamnă de fapt această nouă etapă care se deschide în faţa absolventului?

Înseamnă poate cea mai mare provocare din viaţa lui profesională. Dupa absolvire are nevoie de mult efort şi pregatire să atingă standardul minim european.

Ce perspective ai avut la orizont în 2005, ca proaspăt absolvent al Facultăţii de Medicină Veterinară?

Mă simţeam insuficient pregătit pentru a fi clinician, uşor speriat, într-un mediu despre care ştiam că nu este foarte prietenos. Poate este prima dată când spun asta, însă în clinica Salvavet Ilioara am avut ocazia să înţeleg profesia, cu bune şi rele. Ei mi-au oferit această ocazie pentru prima dată. Aveau multe cazuri şi program non-stop. Le mulţumesc pentru oportunitate şi rabdare, nu este lucru puţin…

Cât de important este să te pregăteşti ca medic veterinar după absolvire?

Nu poţi practica dacă nu faci asta, pregătirea continuă te defineşte profesional.

În privinţa costurilor şi a flexibilităţii, cât de accesibilă este etapa de Educaţie Continuă pentru tânărul medic veterinar?

Destul de prohibitivă în privinţa costurilor, însă informaţii sunt peste tot (youtube, google scholar etc). În timp, congresele vor fi din ce în ce mai accesibile pe măsură ce industria farma se implică cu sponsorizări din ce în ce mai semnificative.

Ai urmat cursurile ESAVS de urgenţe din Berna, Elveţia. Mai exact două module, 2013/2014. Povesteşte-ne te rog mai multe despre aceste cursuri şi despre impactul pe care le-au avut asupra carierei tale.

Cursul din Berna a fost cel mai util, având cea mai mare aplicabilitate în clinica noastră. Ne-a oferit acea siguranţă profesională atât de râvnită, mai ales în urgenţe.

 Tot la ESAVS, ai urmat şi alte cursuri. Dermatologie II Viena, Radiologie Luxemburg, Boli Infecţioase Estoril, Medicină Internă Utrecht. Cum au decurs aceste cursuri şi cât de accesibile sunt practicienilor?

Toate ne-au ajutat să dezvoltăm şi să standardizăm protocoale medicale pentru majoritatea situaţiilor. Protocoalele medicale sunt o muncă continuă şi cursurile dedicate ajută mult.

Ce parere ai despre lipsa unui internship şi rezidenţiat în Medicină Veterinară, la nivel naţional?

Pai dacă nu avem diplomaţi europeni (cel puţin), nu putem forma centre de rezidenţiat, din păcate. Nu încă. Următorii ani par promiţători însă.

În 2007 am fost în Utrecht pentru un Rotation Internship de 3 săptămâni, câte o săptămână la fiecare disciplină. Dar cel mai mult timp am petrecut la anestezie şi terapie intensivă.

shock

Iniţial au fost entuziasmaţi de ideea de a urma un rezidenţiat acolo, însă într-un final nu s-a putut pentru că trebuia să fiu fluent în lb.germană şi lb.franceză. Urgenţele nu se pot face fără o comunicare bună.

Care sunt criteriile după care îţi trimiţi angajaţii la cursuri?

Cei care consider că ar valorifica la maxim informaţia de acolo. Asta înseamnă că au o înclinaţie înspre subiectul cursului şi (nu în ultimul rând) sunt dispuşi să ţină un seminar şi pentru restul echipei, când se întorc.

Pe ce principii ar trebui să se ghideze un cabinet veterinar mai puţin dotat cu aparatură medicală, atunci când vine vorba de urgenţe?

Aparatura, chiar puţină şi neperformantă, trebuie folosită la capacitatea ei maximă. Să ştie foarte bine în ce măsura şi ce tipuri de urgenţe pot acoperi, în mod profesional.

dotari3

Sunt pacienţi care pot fi stabilizaţi uşor, fără multă aparatură, dar ulterior au nevoie de terapie intensivă pentru a supravieţui. Trebuie să-şi cunoască bine capacităţile şi limitele. Aşa toată lumea câştigă, pacientul este îngrijit, proprietarul capată încredere, medicul are siguranţă profesională şi este împăcat cu ce face.

Anul acesta ai fost în organizarea primei ediţii a congresului de urgenţe ROVECCS (Romanian Veterinary Emergency and Critical Care Society). Ce reprezintă acest congres pentru piaţa românească şi ce impact a avut?

Consider că alinierea la standardele europene trebuie să înceapă cu urgenţele şi informaţiile cheie care salvează vieţi. Uneori doar să ştii ce poţi şi ce nu, poate salva o viaţă. Scopul RoVECCS este să aducă aceste informaţii şi să ridice standardul îngrijirii pacienţilor critici la nivel naţional (şi chiar est-european) în privinţa urgenţelor.

Prima ta direcţie în această profesie a fost Ambulanţa Veterinară, pe care ai înfiinţat-o în anul 2007. Care au fost motivele care au stat la baza acestui proiect ambiţios? 

Am înteles că viitorul constă în nişe, în specializări. Am preferat să fie un serviciu nişat şi aprofundat, decât o gamă variată de servicii cu nivel superficial. Astfel, pot asigura o evoluţie constantă şi sigură.

ambulanta

Am ridicat şi impus standardul de ambulanţă veterinară, aproape de cel din medicina umană.

Chiar şi acum, depăşim cu mult cerinţele din domeniul veterinar în privinţa dotărilor şi pregătirii personalului.

Cum decurgea o zi obisnuita pe ambulanta veterinara?

Timp de 3 ani, 24/24, 7 zile din 7 am triat telefonic urgenţele, am oferit mii de consultaţii telefonice în toată ţara, onoram între 8 şi 14 cazuri/24 ore, făceam în jur de 100km/zi doar în Bucureşti.

În total, am asistat aproximativ 5,000 de cazuri şi 7-800 de tranchilizări la distanţă (primul serviciu privat de acest gen). Nu cred că am avut mai mult de 30 zile de vacanţă, adunate în 3 ani.

Care au fost cele mai mari satisfacţii personale şi profesionale, din această perioadă?

Tranchilizarea la distanţă în regim privat (înainte o puteau face doar hingherii primăriei) a fost o noutate. Am tranchilizat mulţi căţei (ca să-i pot scote din canale, prinşi în garduri, speriaţi, cu lanţuri prinse de picioare sau gât), pisici blocate în pomi, pe ţevi de scurgere etc, nenumărate situaţii, numai bune de emisiuni reality.

Au fost animale care înainte ar fi murit aşteptând pompierii (care nu veneau tot timpul şi/sau nu aveau dotări specifice) sau cu un pic de noroc, un hingher în timpul liber chemat de un cunoscut.

adi7

Pe lângă satisfacţia de a salva vieţi, mă bucur că am inspirat dezvoltarea altor servicii de ambulanţă, într-un spirit de competitivitate. Unele au rezistat până azi, altele nu, dar sigur am ajutat la dezvoltarea acestei nişe, de care acum beneficiază toţi proprietarii de blănoşi din Bucureşti.

În 2010, ai reuşit să înfiinţezi clinica veterinară SpeedVet. Ce a însemnat pentru tine acest pas uriaş şi cum ai făcut tranziţia?

Înainte de 2010 duceam pacienţii stabilizaţi la alte clinici, pentru continuarea monitorizării şi/sau a eventualelor investigaţii. În 2010, ambulanţele independente au fost scoase în afara legii.

speed

Oricum, îmi doream propriul centru fix de urgenţe, unde să pot continua terapia intensivă. De cele mai multe ori, nu este suficientă stabilizarea. Pentru a salva cu adevărat este nevoie de monitorizare şi terapie constantă pe mai multe ore/zile.

Cum se împleteau ulterior cele două atribuţii, de medic veterinar şi manager?

Managementul în urgenţe este unul mai special. În urgenţe poţi pierde o viaţă în lipsa unei bune comunicări şi/sau organizări. Puţini ştiu că şi managementul intern salvează vieţi.

Este un tip specific de management, altul decît pentru clinicile “de zi”. Noi nu putem urmări să fidelizăm pacienţi cu diverse oferte şi reduceri, sau să-i ţinem atraşi cu remindere. Nu avem resursele necesare pentru că toate sunt concentrate pentru urgenţe. Managementul fidelizării, atât de discutat, este specific clinicilor cu program normal.

Care au fost cele mai mari provocări în calitate de manager al clinicii veterinare?

Lucrul cu oamenii, relaţiile cu colegii cât si cele cu clienţii, aduc provocări greu de încadrat şi standardizat. Apar tot felul de probleme sensibile care pot afecta serios atmosfera de lucru, mergând chiar până la imaginea clinicii. Relaţiile din echipă trebuie tratate cu mult tact şi umanitate, iar în acelaşi timp trebuie să fie constructive şi să ducă la evoluţia fiecărui membru.

adi

Dacă nu tratezi cu umanitate şi tact, se pot simţi jigniţi, trădaţi, agresaţi şi se rup de echipă. Dacă relaţiile nu sunt constructive, apare plafonarea şi toată lumea pierde. Doar evoluţia individuală şi buna relaţie cu ceilalţi pot asigura evoluţia echipei.

În prezent, care este rolul tău pe segmentul de management veterinar din clinica ta?

De câţiva ani, am fost degrevat de partea financiară/contabilicească şi de logistica achiziţiilor. Consumau foarte mult timp si oricum nu excelam.

adi2

Am rămas cu direcţia evolutivă a echipei şi a resurselor reinvestite şi în ultimul rând,  al promovarii. Aici am redus semnificativ resursele, dezamagit de efectele tranparenţei şi vizibilităţii în mediul online românesc.

Este o nişă foarte sensibilă la atacuri media şi noi, medicii, suntem destul de tracasaţi profesional. Un atac ne afectează destul de profund. Aşa că nu m-am mai implicat aşa de mult şi am lăsat să mearga liber, fără cârmă.

Observ că daca nu ai comenturi negative, nu exişti.

Te referi aici şi la atacul din social media unde un fost client şi-a direcţionat furia, creând o pagină anti SpeedVet?

Asemenea situaţii sunt tot mai des întâlnite în comunitatea veterinară, chiar şi în vestul Europei. Diferenţa este că acolo pot fi daţi în judecată şi pot plati sume astronomice pentru aşa abuzuri, dar la noi încă nu.

Un motiv în plus de stăvilire a evoluţiei domeniului medical veterinar.Tot legat de acest subiect, sunt mulţi medici veterinari care nu mai fac faţă presiunii online şi comit suicid.

Profesia de medic veterinar are o rată uriaşă de burn-out şi este printre primele cu cea mai mare rată de suicid. Responsabilităţile sunt mari, confortul profesional este foarte mic (din lipsa specialităţilor), câştigurile şi respectul social sunt mici (mai ales în România).

Care crezi că este cel mai potrivit mod pentru un medic veterinar de a răspunde unor asemenea atacuri din mediul online?

Ăsta este un subiect sensibil. Cred că ar trebui să continue să facă ce îi place, profesional vorbind şi să nu îşi consume energia pe nimic altceva. Eforturile de a combate unul sau mai mulţi indivizi online sunt complet inutile, nu pot aduce lămuriri ci doar mai multe motive de atac. Cred că este o pierdere de timp.

Mediul online şi legislaţia românească în domeniu au nevoie să se maturizeze, iar atunci vom avea parte de mai multă coerenţă în a alege o clinică din review-uri online. Până atunci, doar haos, isterie inutilă şi incoerență.

Cum vezi interacţionarea dintre clienţi şi medici veterinari în mediul online?

Cred că are un potenţial informaţional extraordinar, dacă, DOAR dacă, este folosit în mod constructiv, pozitiv şi raţional. Este un mod fantastic de a-ţi menţine clienţii (şi nu numai) avertizaţi de ultimele noutăţi (boli sezoniere, epidemii, noi vaccinuri, noi abordări în prevenţie, deparazitări, vaccinări etc)

Cu toate că social media are multe dezavantaje, multe cabinete veterinare aleg să se promoveze în acest mediu. Constat că SpeedVet este o clinică veterinară cu mii de fani şi cu un impact plăcut şi pozitiv. Pe ce s-a axat campania de promovare SpeedVet în mediul online?

Pe educare, informarea proprietarilor în diverse subiecte legate de animăluţul lor, de la urgenţe la prevenţie. În principal, am folosit mediul on-line în interesul lor, al proprietarilor.

Un exemplu bun sunt posturile sponsorizate (plătite) de către noi, cu căţei pierduţi sau găsiţi. Am plătit să fie mai vizibile şi în interesul lor, fiind o promovare utilă. Avem cel puţin 15 căţei care şi-au regăsit stăpânii în acest fel.
Există şi o promovare directă, mai agresivă să zicem. Fiind un serviciu de urgenţă trebuie să fim şi la îndemână. Pentru asta, am luptat să fim vizibili când cineva are nevoie şi caută “ambulanţă veterinară”, urgenţe veterinare” etc.

Cât de important este să te diferenţiezi în mediul online faţă de alte cabinete veterinare şi ce strategie adopţi pentru offline?

Păi online-ul trebuie să reflecte strategia şi organizarea offline. Online-ul trebuie să fie doar o prelungire, o unealtă informaţională. Diferenţierea vine deci mai întâi offline, de la dotările şi serviciile medicale pe care doreşti să le oferi.

receptie

Este bine să promovezi serviciile cu care clinica este deja confortabilă, cu care echipa este deja obişnuită, rutinată. Aici intervine utilitatea protocoalelor de proceduri care stau la baza organizării interne şi a specializărilor medicilor.

Apropos de politica de angajare a clinicii, cât de deschis eşti în privinţa angajării persoanelor cu tatuaje vizibile şi piercinguri? Ce impact real crezi că au asupra business-ului astfel de persoane?

Da, am avut doi asistenţi cu tatuaje vizibile. Am încercat să fiu deschis şi să le dau o şansă, profesional vorbind. Din pacate, unul nu a îndeplinit taskurile de bază şi a trebuit să ne despărţim iar celălalt a plecat din raţiuni personale (a schimbat domeniul). Probabil că a fost un mic detriment de imagine, însă am încercat să nu discriminez.

Cel mai plăcut lucru pe care l-am observat, a fost faptul că faci gărzi cot la cot cu angajaţii tăi. Nu te dai înapoi de la gărzile obositoare de noapte şi ştii să îţi pui în valoare echipa. Acesta este secretul tău pentru a avea o clinică veterinară de succes?

Secretul este că nu ai de fapt nicio clinică. Ea nu este a ta, ea este a medicilor care lucreaza în ea. Câştigurile sunt atât de mici (mai ales dacă reinvesteşti şi asta nu se termină niciodată) încât pot considera că este o mică firmă cu profil social. Realizările şi eşecurile, evoluţia, imaginea şi atmosfera, atât cea internă cât şi cea proiectată, toate depind de ei.

dotari

Dacă pleci de la premiza asta şi considerând că toţi ne petrecem acolo mai mult de 170 de ore pe lună, nu-ţi mai  rămâne decât să îţi alegi o echipă alături de care să te bucuri şi să evoluezi profesional.

Anul acesta ai ales să fii cordonator de program pentru stagiul de practică din cadrul programului “Ajută un student la Medicină Veterinară”. Cât de important este să participi la producerea unei schimbari, aşa cum şi-o doreste acest program?

Noi întodeauna am oferit studenţilor şi chiar medicilor din alte clinici, ocazia să vina într-un stagiu de practică.

collage_20150504224426486Succesul programului depinde de energia investita în el. Eu şi colegii mei vom oferi întodeauna susţinerea noastră pentru cei care doresc să se dezvolte personal şi profesional.

Cât de mult înseamnă să ai o echipă pregatită şi aptă profesional (în cazul de faţă, pentru a educa şi pregăti candidaţii înscrisi în program)?

În primul rând, echipa există pentru bunul mers al clinicii. Pot spune că avem resurse suficiente încât să pregătim stagii de practica eficiente şi utile, singurul ingredient imperios necesar fiind entuziasmul candidaţilor, pentru că pe el ne bazăm.

Străinătatea îşi are acele “Teaching hospitals”. Crezi că ne-ar prinde bine şi nouă asemenea programe şi clinici veterinare?

SpeedVet a semnat un contract cu FMVB în acest sens, el fiind aplicat doar cu câteva ocazii mai mult în interesul organizatoric (temporar) al celei din urmă, decât pentru studenţi. Subiectul este sensibil întrucât se pot arunca uşor umbre de suspiciune de genul “cine câştigă din asta?” şi “apoi, cu cine mai împarte?”.

Noi nu am câştigat nimic de pe urma contractului, doar am cheltuit pentru studenţi. Însă ne-ar plăcea foarte mult să avem ocazia să putem învăţa pe alţii ce ştim mai bine.

Cum vezi impactul programului “Ajută un student la Medicină Veterinară” asupra comunităţii veterinare?

Cred că un impact real vom vedea peste câţiva ani. Până atunci, doar multă muncă şi energie investită în aşa ceva

Cu ce îţi face plăcere să îţi umplii timpul liber?

hiking

Fac cât pot de mult sport. Şi îmi place să urc la munte, singur cu câinii. Probabil că sunt un pic autist. :)

Ce cărţi citeşti (de specialitate sau nu)?

Citesc mult de specialitate. Şi îmi plac SF-urile.

După ce principii te ghidezi în viaţă?

Sunt mai multe şi le rulez în funcţie de situaţie. Doar aşa poţi rămâne pozitiv, constructiv şi deci, adaptabil. Cred că adaptabilitatea este abilitatea cea mai cerută de societatea acestor vremuri. Când o pierdem, societatea tinde să ne excludă.