Mamă, de profesie medic veterinar

8 Martie

Contextul actual ar spune că trăim vremuri contradictorii, dar femeia-mamă demonstrează imposibilul, realizând împlinirea supremă. Eu una, știu un singur adevăr. Mama și când nu mai poate, mai poate-un pic. 

Despre echilibrul job-motherhood, direct de la şase superfemei veterinar. La mulţi ani, mamă! La mulți ani, femeie!

 

“M-ați întrebat cum se împacă viața de familie și cea de mamă cu meseria mea. Din punctul meu de vedere, nu trebuie să împac pe nimeni și nimic. Viața mea e una singură și sunt în același timp veterinar, mamă, soție, fiică și multe altele. Poate și pentru că privesc lucrurile așa, am reușit cumva să lucrez mereu cu copilul aproape, fie că eram într-un proiect de vaccinare a vacilor pe la Comănești, când Sara avea doar câteva luni, sau în diverse misiuni în India, Iordania, Africa de Sud sau multe locuri din Europa, unde m-a însoțit îndeaproape.

Am o amintire clară cu mine legănând căruciorul Sarei cu un picior, ca să adoarmă, și sterilizând câini în același timp; cu un ochi la ciolan și unul la fasole, cum s-ar zice. Dar nu vă îngrijorați, câinii nu au pățit nimic. Fiica mea, în schimb ”a pățit”. A ajuns și ea să fie la fel de pasionată de ajutarea animalelor, pentru că, la noi în familie, să ajuți animalele nu e o meserie, ci o obligație morală. Fiind mereu aproape de mine, Sara nu doar că nu m-a ”ținut din muncă”, ci din contră, m-a susținut, mi-a dat putere, m-a făcut să râd și a fost mereu acolo atunci când suferința din jur devenea prea greu de dus.”

Dr. Anca Tomescu –Animal society/ Vier Pfoten

 

“Mă numesc Mihaela Dombi, sunt medic veterinar si de 2 ani si 8 luni, mama unui băiețel minunat. Din copilărie mi-am dorit să fiu medic veterinar. Când a trebuit să aleg între a urma cursurile Facultății de Medicină Umană sau Medicină Veterinară, nici nu am clipit, chiar dacă părinții si profesorii nu au fost de acord cu decizia mea. Mai târziu au înțeles că am facut alegerea corectă. Pe parcursul anilor de studiu și mai apoi practicând meseria aceasta, mi-am dat seama că nu este ușor. Este o meserie solicitantă, cu multe responsabilități dar eu nu mă vedeam făcând altceva. Toată viața mea se învârtea în jurul cabinetului și a pacienților.

Au fost multe nopți pierdute și multe weekend-uri sacrificate, asta până când a apărut omulețul nostru și prioritățile mele s-au schimbat fără să îmi dau seama. Aveam totodată un sentiment de vinovăție, ca și cum mi-am abandonat prima dragoste. Credeam că se va produce o ruptură în dezvoltarea mea profesională, că voi pierde ritmul și că nu voi mai fi atât de bună pe cât mi-aș dori. Pe măsură ce omulețul a crescut și mi-am reluat activitatea, am înțeles că e cumva ca mersul pe bicicletă. La început m-am simțit desigur putin cam „ruginită”. Am simțit destul de puternic șocul revenirii, întrucât volumul de muncă din cabinet crescuse foarte mult. Aveam și colegi noi iar eu a trebuit să mă integrez în dinamica unei noi echipe.

Nu a fost ușor și acum sunt într-un loc bun. Cred că pentru a putea fi o mamă bună pentru copilul tău dar și un medic bun, trebuie să te ocupi în primul rând de tine, atât de nevoile personale cât și de cele profesionale. Este un drum lung, o luptă zilnică și am încredere că voi reuși să mențin balanța în echilibru.”

Dr. Mihaela Dombi -Exclusive Vets, Sibiu.

 

“Toată “tinerețea” m-am considerat o femeie de carieră, obsedată de a fi mai bună și a mă depăși. Dar acum 13 ani, Teodora a venit și m-a învătat ce înseamnă să fii mamă, să iubesti total și inegalabil. Se spune că un copil își alege parinții și timpul; cred cu tărie acest lucru. Ea a venit într-un moment în care am rămas fără job și nu știam încotro să mă întorc. Am avut noroc de un soț și un tată excepțional care m-a susținut și împins (la nevoie) înainte. Am avut multă susținere și din partea mamei mele, care a fost bunică full time când oportunitățile au început să apară.

Teodora a adus “norocul” profesional în viața mea. Am făcut studiile de doctorat și munceam 10-12 ore pe zi, am fost plecată în Belgia pentru un externship când Teodora avea 3-4 ani. Nu știu câte femei ar fi vrut și ar fi putut să facă asta. Îmi e clar că eu nu aș fi reușit fără sprijinul familiei și ei sunt de fapt super puterea mea. Am plecat cu toții din țară pentru ca eu să îmi urmez visul: un rezidențiat european în anaesteziologie. Mii de ore de muncă, nopți, weekenduri și zeci de mii de pagini citite. Din nou, am avut noroc: o super echipă și o conducătoare de rezidențiat de excepție, care m-au ajutat să îmi păstrez echilibrul.

Nimic nu e ușor, nimic nu ni se servește pe tavă. Dar orice am făcut, indiferent cât am muncit, nu am uitat că timpul îi aparține ei, fetei mele. În toată nebunia profesională, nu am uitat că fericirea și echilibrul meu vin de acasă, de la jobul de mamă. Când ies pe ușa spitalului, sunt acasă total. Nu mai stau pe mail, pe telefon, mă bucur de orice moment cu ei. Și cred că asta m-a ajutat să nu simt oboseala fizică și psihică, să îmi mențin optimismul și echilibrul. Și sper că toate la un loc mă fac o mamă mai bună, un medic pasionat și un om cald. Cea mai mare satisfacție este să o văd crescând, liberă și inovativă, cu dorințe și speranțe, că vrea să se autodepașească și să își lase amprenta în lume; iar când spune că toate astea mi se datorează și mie, pentru că e mândră de mine și de ceea ce fac, rămân mută și îi mulțumesc vieții pentru tot.”

Dr. Manuela Pascal, ECVAA Residency trained, Southfields Veterinary Specialists.

 

“Eram doar un copil, când am știut ca voi deveni medic veterinar. Nu era un vis, era o certitudine! Simțeam cu toată ființa mea că scopul meu este îngrijesc necuvântătoarele iar sentimentul persistă și acum, după aproape 30 de ani. Sunt convinsă că nu se va risipi vreodată! A fi medic veterinar, îmi hrănește sufletul în fiecare moment și aveam să aflu că sufletul meu este cu adevărat împlinit atunci când sunt în sânul familiei, alături de soțul meu și de cei mici.

Așa cum au demonstrat-o milioane de femei, este posibil să fii mamă și să ai o carieră. Acesta este și drumul meu. Nu este dintre cele mai ușoare dar departe de a fi imposibil de urmat. Consider că această combinație este cea câștigătoare. Să faci în fiecare zi ceea ce îți place, este cu adevărat minunat! Să te întorci acasă după o zi lungă și să te îmbrățișeze cei dragi, este magic!

Întotdeauna am căutat ca viața mea să fie oricum dar nu plictisitoare și …am reușit! Nu îmi amintesc ziua când nu am avut nimic de făcut iar zilele lipsite de stres, alergătură și agitație, au devenit din ce în ce mai puține odată cu apariția gemenilor. Sunt mamă a doi copii de 8 ani, fată și băiat. Avansează în vârstă, lucrurile se complică dar provocările mă fascinează. Totuși, cele mai grele momente mi se par cele când sunt departe de ei. Au fost cazuri când am stat departe de casă săptămâni la rând. Rezidențiatul pe care l-am urmat, a zdruncinat de multe ori “temelia” familiei. Toți membrii familiei m-au susținut și am reușit! Fără ei, nimic nu ar fi fost posibil și cu siguranță nu mi-aș fi găsit nici motivația și nici energia să-mi doresc zi de zi să devin cea mai bună varianta a mea. Copiii ne învață cum să fim mai buni! Copiii ne amintesc ce înseamnă cu adevărat fericirea!

La mulți ani, dragele mele! La mulți ani, dragă mamă!”

Dr. Ana-Maria Boncea, Res.ECVD.

 

“Mă consider extrem de norocoasă și sunt recunoscătoare pentru tot ceea ce am primit de la viață și tocmai de aceea încerc să respect în aceeași măsură familia și profesia. Pentru mine o zi reușită începe acasă, se continuă la facultate și se termină alături de cei dragi. Sunt mamă de aproape 12 ani și în tot acest timp am continuat să învăț, să mă dezvolt și să accept noi provocări profesionale. Nu mi-am propus să măsor timpul și să stabilesc proporții exacte familie/profesie. Mi-am dorit însă ca timpul pe care îl petrec departe de familie sau de profesie, să fie un timp câștigat, bine organizat, folosit la maxim.

Atunci când credeam că am ajuns la un echilibru, pandemia mi-a arătat că pot și mai mult, m-a scos din zona de confort, m-a provocat. Impactul cel mai mare a fost în familie, unde brusc nimic nu mai era ca înainte și unde nevoia de sprijin și orientare pentru copii a crescut enorm. Secretul e să poți prioritiza problemele, să nu le lași să se rezolve de la sine, să te implici. Pun suflet în tot ceea ce fac, mă supăr când lucrurile nu ies cum îmi propun, dar în același timp fac planuri și încerc tot timpul să mă bucur de tot ceea ce am în jurul meu.”

Conf.univ.Dr.Ruxandra Costea –Facultatea de Medicină Veterinară București.

 

“Am fost rugată să scriu câteva cuvinte cu privire la relația mamă-medic veterinar. După ce am acceptat cu drag invitația, mi-am dat seama că mi-ar fi greu să descriu un tablou perfect, cum vedem pe rețelele sociale. Astfel am decis să încerc să fiu cât mai sinceră și să transmit o parte din realitatea mea.

Mi-am dorit să fiu medic veterinar încă din copilărie, sunt pasionată de ceea ce fac și mi-am dorit foarte mult să evoluez profesional cât pot de mult. Pot spune că unde sunt acum, este aproape de ceea ce mi-am dorit. Spun aproape, pentru că dorința mea era să fiu specialist și nu am ajuns până acolo, deși am încercat. Drumul către rezidențiat și specializare a fost întrerupt de apariția primului meu copil și este cu siguranță cel mai bun lucru pe care l-am făcut în viața mea. Am acum 2 băieți minunați, T (5 ani) și C (1,5 ani); sunt minunați pentru că există și pentru că sunt ai mei, însă fiecare zi este un challenge, la fel cum este și profesia noastră din prima zi a facultății.

Sunt momente în care mă simt în control și știu exact ce am de făcut dar și momente când mă simt depășită de situație, în care aș fi vrut să știu mai multe și mă întreb dacă am făcut totul ca la carte pentru pacientul/copilul meu. Responsabiliatea față de pacienții mei este mare și de multe ori mă consumă gândurile după ce ajung acasă. Responsabilitatea față de viața și viitorul acestor omuleți care depind de mine, este și mai mare și mă gândesc la ei când sunt la muncă. Sunt momente în care simt că nu le pot face pe amândouă la fel de bine.

A fi mamă și medic veterinar reprezintă o provocare în fiecare zi, mereu viața cuiva este în mâinile noastre. Ne iubim profesia și copiii foarte mult și amândouă ne aduc recompense spirituale neașteptate. Sunt perioade în care totul pare ușor și lucrurile merg bine, alteori sunt momente peste care trecem mai greu. Să ne amintim cu această ocazie, de 8 Martie, că suntem importante și valoroase doar pentru că existăm și că nu este nevoie să fim perfecte. Merităm din plin să fim iubite și apreciate. WE ARE GOOD ENOUGH!

La mulți ani tuturor femeilor și mamelor! Această zi este specială, este despre noi! Sunteți toate minunate, unice și meritați să fiți sărbătorite ca atare! Vă doresc tuturor o zi fumoasă, un an mai blând și multe momente speciale alături de familie și cei dragi!”

Dr. Ioana Cafriță, MRCVS CertAVPECC.

 

Citește 8 Martie 2020 Mamă, de profesie medic veterinar