Mamă, de profesie medic veterinar.

8 Martie

Fă o facultate, urmează cursuri de specialitate, stai peste program, taie din timpul liber, umple-ţi weekendurile cu consultaţii şi fă un copil mai încolo. Cu programare ar fi cel mai bine. Să fie aşa?

Despre echilibrul job-motherhood, direct de la şapte superfemei veterinar. La mulţi ani!

 

“Se spune că o sarcină nu seamănă cu cealaltă! Sunt întru totul de acord, să fii însărcinată pentru prima dată când ești învățată să lucrezi 12 ore/zi, multe zile la rând și aproape să naști la muncă, nu s-a comparat cu concediul prenatal de o lună de dinaintea nașterii celui de-al doilea copil. Nici starea de sănătate nu a fost aceeași. La a doua sarcină am avut tensiunea arterială mică, am fost amețită și chiar obligată să stau în pat, cel puţin în ultima săptămână.

Profesional, am fost mai răsfățată la prima sarcină -aveam o echipă aproape completă. După naștere am mers la cabinet doar pentru situații punctuale: interviuri pentru angajări, controale din partea autorităților și cam atât; până am fost nevoită să mă întorc la serviciu, când angajata mea care îmi ținea locul și căreia vreau să îi mulțumesc, Cristina Spiridon, a intrat și ea în concediu prenatal. Revenirea mea a fost la un program mult mai bine definit, trebuia să mă încadrez în intervalul orar în care stătea bona cu copilul. Când cel mic era la bunica paternă eram mai relaxată şi nu mă mai simțeam contra cronometru.

Sarcina a doua m-a prins într-o criza de personal, însărcinată în 6-7 luni, mă ocupam de sarcinile a 3 angajați. Nu a fost cea mai bună perioadă. Lucrurile s-au așezat cu puţin timp înainte de momentul de a fi nevoită să rămân acasă. În momentele de criză am luat în calcul inclusiv posibilitatea de a închide, o decizie greu de luat după ani de muncă și dedicare (2014-2019) și ai soțului, care a fondat cabinetul în 2006.

Cine se aseamănă se adună, acum am în echipă încă 2 mame tinere, cu copii de vârste apropiate de cea a copilului meu cel mare.

Încerc să am un echilibru între viața de familie și serviciu, să nu iau problemele de la muncă acasă. Uneori îmi iese, alteori am nevoie să ”evadez” din mediu și dacă e cald afară, ies puţin să grădinăresc, dacă e frig, fac un puzzle și ascult un podcast despre managementul cabinetului veterinar și las soluțiile să vină spre mine.

Totul în viaţă este alegere!

Karla, mama lui Filip (3 ani și 7 luni) si a Medeei (1 an și o lună).”

Dr.Karla Radi-Ciupercă, VetCenter Otopeni.

 

„Sunt Alexandra, mama Anei şi medic de cai, în ordinea asta şi nu mă mai simt vinovată. În meseria noastră, toată lumea se aşteaptă să muncim ca şi cum nu am avea copii şi să ne creştem copiii ca şi cum nu am munci.

Empatici prin fire, perfecţionişti, workaholici, femeile medici veterinari sunt prinse într-un cerc vicios al vinei. Cele care stau acasă sunt judecate aspru pentru că nu mai sunt la dispoziţia proprietarilor zi şi noapte (aceeaşi discutie înflăcărată despre cum noi ca profesie suntem avizi de bani) şi se simt vinovate, cele care merg la servici sunt infierate că îşi neglijează copiii şi se simt la fel de vinovate.

La sfârşitul zilei, avem nevoie de echilibru. Pentru mine personal, echilibrul a fost când mi-a apărut pruncul acum 9 luni şi mă ocup exclusiv de ea. După peste 10 ani de gărzi de noapte, stagii departe de familie, mii de pagini citite, pentru prima oară există ceva mai important decât orice altceva. Echilibrul meu are patru dinţişori inegali, cheliuţă şi miros de lapte. Echilibrul meu descoperă lumea cu ochii mari şi chicotind, adoră căţeii, se uită cu mirare la munţi şi doarme tun în cort.

Este un 180 de grade de care aveam nevoie multă şi mă face să mă gândesc bine la ce va urma după ce va mai creşte un pic. Pe moment, nu am pierdut contactul cu profesia, fac cercetare, consultanţă şi studiu individual, în măsura în care permite timpul şi învăţ că nu există măsură la cât dau, nu numai animalelor ci şi puiului meu de om. Pe viitor, ea va rămâne pe locul întâi şi mă va ajuta să fiu un medic bun- o face deja prin simpla-i existenţă.”

Dr.Alexandra Mureşan –Res.ECEIM, As.univ.Facultatea de Medicină Veterinară Cluj-Napoca.

 

“A fi medic nu e chiar jobul ăla clasic de la 9 la 17. De multe ori poate însemna ore peste program, discuţii cu proprietarii în timpul liber şi uneori răbdare terminată, până când apuci să intri în casă. Dar exemplul pe care i-l oferi, poate însemna un copil responsabil şi mândru de tine. Sau mie asta îmi place să cred.

Din punctul meu de vedere, maternitatea poate coexista cu jobul de medic veterinar doar în cazul în care ai un ajutor susţinut. Cel puţin în primii doi, trei ani, dacă nu vrei să faci o pauză de la ceea ce îţi place, un ajutor real (şi aici nu mă refer la tată), este mai mult decât bine venit.

Unii, au noroc de bunici implicaţi, acesta fiind şi cazul meu, alţii apelează la ajutor plătit. Aaa, şi mai e cazul în care unele mame preferă sa ia bebeluşul în cabinet şi să încerce să îşi facă treaba alături de el.

Mie personal, îmi place să nu amestec lucrurile şi prefer să le fac separat. Timpul alături de el nu vreau să imi fie distras de nimeni şi în special, de treaba din spital. Iar concentrarea când sunt la muncă, cred ca aş pierde-o uşor cu un bebeluş lângă mine.”

Dr.Ruxandra Tenia –Spital veterinar Pet Stuff, Bucureşti.

 

“Pentru mine, “jobul” de medic veterinar a fost un stil de viaţă. Nu eram un om cu carieră, ci trăiam medicina veterinară 24/7. Asta până când a apărut Amalia, acum 10 luni. Maternitatea m-a învăţat că există viaţă în afara cabinetului, că durerea pacienţilor mei nu e şi durerea mea, maternitatea m-a învăţat să spun “nu” fix cum a învăţat Jim Carrey să spună “da” în Yes Man.

Într-o lume în care rata sinuciderii în rândul medicilor veterinari e cea mai mare raportată la alte categorii de persoane cu studii superioare, singurul mod în care pot evolua pozitiv ca om, mamă şi medic veterinar este să învăţ să trăiesc şi în afara carierei.

Aşadar, muncim împreună, eu cu Amalia, dar în timpul liber creştem împreună şi descoperim lumea împreună.”

Dr. Daniela Oros –Cabinet veterinar Multiserv Animalia, Floreşti, Cluj.

 

“Medic veterinar şi mamă, două joburi full time, teoretic! Practic, trebuie să te împarţi! Asta a fost marea mea greutate.

La o lună după naştere m-am întors la muncă. Norocul făcea să am cabinetul aproape şi la trei ore veneam acasă ca să mănânce. Greu, de ce? Ajungeam în cabinet ştiind că trebuie să plec la oră fixă, ceea ce nu se întâmpla înainte de venirea copilului. Dar mă luam cu treabă şi timpul zbura. Provocarea a fost şi este împărţirea timpului. Mă şocam când mă uitam la ceas şi trecuseră deja 8 ore, iar senzaţia mea era că de abia am intrat şi încă aveam pacienţi. Am început prin a face programări şi să vin doar atunci, dar au mai existat şi zile în care nu puteam pleca după programări.

Cred că ce am trăit eu se întâmplă doar dacă eşti pasionat de ceea ce faci, dacă îţi iubeşti meseria. Eu nu mă văd făcând altceva şi nu îmi văd viaţa fără animale în preajmă. Între timp, copilul a crescut, biroul cabinetului l-am renovat devenind „child friendly”, l-am dat la creşă în zonă şi îşi petrece ceva timp acolo după creşă.

Cel mai important este să îmi pot face meseria, să îmi urmez inima şi pasiunea. Am obişnuit copilul de mic cu animale. Acum dacă este cu fraţii lui mai mari, doi căţei, nici nu are nevoie de jucării sau supraveghere.”

Dr.Raluca Zvorăşteanu –Qincyvet, Bucureşti.

 

“Niciodată nu ești pregătit pentru bebe, indiferent de meserie. Mie mi-a dat bătăi de cap de la începutul sarcinii, având repaus la pat până în luna a 5 a. Norocul meu a fost că îmi dădusem demisia cu trei zile înainte de a afla că sunt însărcinată, iar cu ajutorul familiei am depășit perioada. Nu am stat degeaba și am făcut voluntariat, nu puteam să stau departe de clinică, asa că de două ori pe săptămână, câteva ore, îmi mai ajutam colegii. Psihologic vorbim, refuzam la renunțarea de sine, la medicul veterinar, în favoarea rolului de mămică, spunând că după șase luni mă întorc la muncă, însă asta a atras depresia pre și post partum.

Acum la 3 luni de la naștere învăț ce înseamnă să fii mamă, adică sa îți faci griji mereu. Medicul din mine s-a șters ușor, usor, consult google, grupurile de mămici și cel mai important medicul pediatru. Nu mai spun de câte ori am ajuns la medic şi din păcate examenul clinic îl fac pe copilul meu de la „cap la coadă”. Am ajuns sa fiu tipul acela de „proprietar” iubit de noi, medicii veterinari, cel care îți arată chiar poze cu noua achiziție sau se îngrijorează de forma, frecvența, consistența fecalelor în fiecare zi. Nu o să mă întorc la muncă după 6 luni deoarece doresc să o alăptez, poate după un an.

Undeva, departe, îmi e dor de clinică, de cazuri chiar și de proprietari, asa că m-am decis sa fac un rezidentiat. Am nevoie de o continuare, să mă gândesc că o sa fie bine. Simt ca rămân în urmă, că pe anumite grupuri de medicină veterinară se vorbește chineză, iar asta m-a ambiționat să vreau mai mult. Noroc că am sprijinul familiei, cu siguranță vin timpuri aglomerate, dar acum pentru că sunt mamă am mai multă putere, determinare și noua superputere, răbdarea.”

Dr.Elena Călin

„Mă numesc Georgiana Deak și sunt medic veterinar. Nu am fost niciodată genul de femeie care să își dorească copii. Mereu mi-a plăcut independența mea. Nu am considerat și nu am simțit niciodată nevoia de a fi mamă, mai mult, nu aveam de gând să îmi creez o familie. Mi-a plăcut mereu să am o viață activă și sunt îndrăgostită de ceea ce fac.

Însă, toate s-au schimbat la sfârșitul anului 2015 când mi-am întâlnit perechea. Acea persoană perfectă cu care să rezonez în totalitate, care îmi este cel mai bun prieten, însă și iubitul atent și romantic la care visează orice femeie. După patru luni de relație a apărut prima noastră fetiță: Cola (un teckel sârmos). Multă lume consideră că a fi mamă nu este foarte diferit de a avea un câine, însă printre delegații, conferințe, școli de vară, etc. a apărut și puiul de om în viața noastră (mai 2018). Am devenit o familie tipică și ni s-a schimbat radical stilul de viață. Fiind o fire activă, nu am rezistat foarte mult acasă, așadar după 7 luni m-am întors la serviciu cu program scurt, iar după 12 luni lucram deja full time. Toate acestea se datorează partenerului meu care este un tată extraordinar și rudelor care ne ajută cu fetița.

Să mă întorc la serviciu a fost cea mai bună decizie pe care am luat-o, însă a fost și cea mai grea. Obosită peste măsură, încerc să funcționez la capacitate maximă și să nu mă gândesc încontinuu la faptul că ar trebui să fiu acasa cu Ana. În meseria noastră am avut mereu libertate. Fiind pasionați de ceea ce facem, nu ne uitam niciodată la ceas în așteptarea terminării programului de lucru. Pentru orice femeie, din punct de vedere profesional, a avea un copil nu este cel mai bun și mai ușor lucru. Cu toate acestea, mă simt împlinită atât ca și mamă cât și profesional.

Personal, consider că nicio femeie nu ar trebui să aleagă între a fi mamă sau a avea o carieră. Nu este deloc ușor, însă cu multă ambiție și susținere din partea persoanelor din jur, totul este posibil. Nu am niciodată timp pentru mine, însă fac ce și cât pot pentru a păstra un echilibru între viața de familie și profesia de medic veterinar. A fi veterinar este un mare avantaj pentru orice părinte, deoarece nu devenim doar părinți, ci ne transformăm în acele persoane puternic implicate și empatice care ne fac mai buni și pe plan profesional.

De când sunt mamă, sunt mult mai organizată și am învățat să valorific fiecare clipă și ocazie. În concluzie, consider că noi, femeile veterinar, avem multe avantaje atât profesional cât și personal, însă suntem dezavantajate de faptul că nu ne mai rămâne timp pentru noi și avem tendința de a ne dărui total în ambele direcții.”

Dr.Georgiana Deak -Facultatea de Medicină Veterinară Cluj-Napoca