Povestea tristă a unui şerpar (Circaetus gallicus)

Guta viscerală la păsări sălbatice

Această superbă pasăre am primit-o din sudul ţării, din Dăbuleni. A fost ţinută de un cetăţean, timp de trei luni, dar a venit momentul în care a devenit o povară pe capul lui şi ne-a oferit-o spre „custodie”.

3

Momentul hotărâtor a venit când pasărea a prezentat semne evidente de boală, în sensul că refuza mâncarea.

La momentul „recepţiei” am constatat o stare de slăbire înaintată, lipsa reacţiilor normale pentru o pasăre sălbatică, precum şi purtarea aripei drepte într-o poziţie uşor anormală, asimetrică.

La palparea aripei, am găsit în treimea radio-ulnară mijlocie, o formaţiune dură, fixă, de mărimea unei sâmburi de piersică, nedureroasă.

2

Radiografia ne-a arătat că este vorba despre o fractură ulnară veche, vindecat per primam, printr-un calus mai voluminos. Norocul a fost că radiusul nu era afectat şi s-a comportat ca o atelă.

În prisma examenelor, noi priveam cu optimism evoluţia pacientului, dar surprizele au apărut ulterior. Pasărea era din ce în ce mai letargică, refuza mâncarea şi chiar şi cu hrănirea forţată, slăbea în continuare.

Am început să ne interesăm de condiţiile de întreţinere anterioare, dar singurul lucru pe care l-am aflat era că, timp de trei luni a mâncat numai carne de porc.

Timpul nu ne-a lăsat să cugetăm mult pe această temă, pentru că pasărea a murit .

Necropsia ne-a dezvăluit motivul decesului, foarte frustrant pentru noi. Era vorba despre gută viscerală şi singura noastră explicaţie era, să fie din cauza alimentaţiei nepotrivite.

În momentul actual, din păcate nu avem posibilitatea nici măcar să suspicionăm această afecţiune metabolică.

Din punctul nostru de vedere avem o singură morală:

Amatorismul nu are loc în salvarea unui animal sălbatic!

Nu hrăniţi animalele sălbatice cu hrana nepotrivită speciei respective!

 

Acest exemplar putea să revină cu şanse bune în natură, chiar şi după o afecţiune gravă a aparatului locomotor, dar s-a compromis. Natura, sigur va simţi lipsa.

 

Borka-Vitális Levente, DVM Vets4Wild