Primul ajutor la mânji

MÂNJII NOU NĂSCUȚI. SFATURI PENTRU ÎNTREAGA ECHIPĂ.

Nou născutul ecvin seamănă oarecum cu frățiorul lui uman- e mic, ud și speriat când vine pe lume, iar dacă ceva nu merge bine, toată lumea din jur intră în panică.

Pentru a putea rămâne calm și a lua deciziile cele mai bune în cazul în care este nevoie de ajutor medical veterinar, este obligatorie cunoașterea procesului fătării și a ceea ce se întâmplă în primele ore post partum. Urgențele medicale reale sunt puține, însă problemele care duc la apariția acestora sunt multe.

Fătarea la iepe este un proces discret- fiind animale timide, care sunt obișnuite din instinct să fie vânate, acestea preferă perioada de noapte pentru a aduce mânjii pe lume, în liniște și pace. Ele nu trebuie deranjate deoarece pot să amâne fătarea pentru un moment propice, uneori zile în șir.

Semnele precoce ale fătării sunt și ele discrete- umplerea glandei mamare, ștergerea conturului mameloanelor, relaxarea vulvei, edemul acesteia, evidențierea unui lichid ușor hemoragic și apariția primelor picături de colostru. Ultima poate trece neobservată, sau poate să nu apară deloc.

Parturiția în sine are trei stadii: poziționarea fătului, nașterea propriu zisă și eliminarea placentei.

Poziționarea fătului este de obicei (dar nu întotdeauna) acompaniată de neliniște, efidroză în flancuri, decubit alternat cu poziția patrupedală, urinări frecvente.

În momentul ruperii membranelor începe parturiția propriu zisă, cu eforturile de expulzare caracteristice. Persoana care asistă (discret!) va trebui să se asigure că este îndeajuns de mult spațiu pentru expulzarea fătului, iar dacă iapa se poziționează lângă un perete va trebui ridicată și încurajată să se deplaseze într-un loc mai convenabil pentru a făta.

Dacă iapa fată din picioare (rareori), o persoană va sta să prindă mânzul, prezentat poziționat anterior, cu capul între membrele anterioare (distociile fac scopul unui alt articol). Mânzul se va prezenta cu un picior orientat mai în față decât congenerul (în scopul reducerii volumului fetal la fătare), iar după ce trec capul și gâtul prin canalul vaginal, este posibil ca iapa să facă o pauză, pentru a căpăta puteri pentru restul parturiției. Membranele fetale se rup în momentul expulzării, sau atunci când mânzul nou-născut ridică nasul și capul. În cazul în care membranele nu se rup, persoana prezentă ar trebui să efectueze această manoperă pentru a permite mânzului să respire.

Dacă picioarele mânzului au rămas în vaginul iepei, acestea nu se vor scoate cu forța. Poziția aceasta permite sângelui matern să hrănească nou născutul prin intermediul cordonului ombilical nerupt încă. Cordonul ombilical se rupe singur, atunci când iapa se ridică în picioare sau când mânzul face eforturile de ridicare.


manz3

Eliminarea placentei are loc relativ rapid, în primele trei ore. După scurgerea acestora, ne-eliminarea placentei se consideră retenție placentară și trebuiesc luate măsuri medicale. Nu se va trage cu forța de placenta semi-eliminată, deoarece aceasta se poate rupe, lăsând resturi de placentă în uter care se pot infecta.

Potențialele probleme la fătare întâlnite cel mai frecvent, care pot duce la afecțiuni caracteristice ale nou-născutului sunt distociile propriu zise (excese de volum fetal, poziții aberante) și separarea placentară- ambele ducând la cea mai de temut afecțiune: hipoxia neonatală.

Cele două probleme necesită ajutor specializat, dar până la sosirea acestuia, iapa poate fi plimbată pentru a permite relaxarea canalului vaginal și o eventuală repoziționare a fetusului în uter.

Ca și regulă generală, placenta trebuie întotdeauna eliminată după fătare (dacă este eliminată înaintea fetusului, ea nu își mai îndeplinește funcția de furnizor de oxigen in utero) și mânzul trebuie să își facă apariția în 5-15 minute de la apariția fluidului alantoidian. Situația în care apare separarea placentară este rară dar ușor de diagnosticat: la nivelul buzelor vulvei apare o membrană roșie (așa numita ”red bag delivery”) care este de fapt placenta și care trebuie desfăcută de urgență (bisturiu, cuțit, orice obiect ascuțit) pentru a permite mânzului să respire.

Fătarea rapidă cu eliminarea tuturor membranelor nu garantează prezența unui mânz sănătos. Ca și în medicina umană, există un scor APGAR modificat pentru mânji, care ghidează managementul acestuia post partum (John Palmer, prezentare în cadrul congresului ECEIM 2016). Scorul împrumută algoritmul din medicina umană și este repetat la 1, 5, 15 minute. Un scor de 4 sau mai puțin necesită atenție imediată și manopere de resuscitare cardio-pulmonară.

tabel

Scor = 7-8     Normal

Scor = 4-5     asfixie ușoară- moderată: manopere de stimulare, O2 intranazal

Scor = 0-4     asfixie severă: manopere de RCP (resuscitare cardio-pulmonară)

Prima manoperă efectuată este curățarea tractului respirator de membranele fetale dacă este nevoie. În cazul în care meconiul a fost eliminat, dar are un aspect mai grosolan (și a ajuns în tractul respirator), se poate încerca aspirarea acestuia- dar stimularea faringiană care apare în timpul aspirației poate duce la bradicardie, colaps pulmonar și hipoxie consecutivă.

Stimularea tactilă se efectuează prin masajul viguros al toracelui pentru a stimula creșterea frecvenței cardiace și respiratorii. În cazul în care mânzul este apneic, acesta trebuie intubat și ventilat deoarece simpla stimulare nu va fi suficientă, însă dacă acesta respiră neregulat, masajul poate fi util. În cazul în care mânzul nou-născut respiră spontan dar este bradicardic și/sau cianotic, se va administra oxigen intranazal (sau pe mască, obligatoriu umidificat în prealabil).

manz2

Toți nou-născuții sunt sensibili la temperaturile scăzute, astfel că ei trebuie uscați și așezați pe așternut uscat.

Nou-născuții respiră preferențial pe nas. În cazul unei bradicardii cu debit cardiac scăzut (mucoase cianotice, TRC prelungit), se poate efectua respirația gură la nas dar se preferă plasarea de tuburi endotraheale și ventilația asistată. O presiune exagerată a aerului în pulmon (fie prin intermediul ventilației sau a respirației gură la nas) poate duce la traumatizarea țesutului pulmonar. Ridicarea și scăderea ușoară a toracelui mânzului sunt indicatoare bune pentru eficiența manoperelor.

Dacă se menține bradicardia cu debit cardiac scăzut, este obligatorie inițierea compresiunilor toracice. Mânzul trebuie plasat pe o suprafață rigidă, pentru a nu aluneca în timpul compresiunilor. Palma va avea pumnul închis plasat deasupra cordului, cu cealaltă mână ca ajutor de compresiune. Mișcările de compresiune se vor face din corp, nu din cot, pentru a evita oboseala, la o frecvență de 100-120 de compresiuni pe minut, în mod continuu. Cea mai eficientă modalitate de a asigura un aport corespunzător de oxigen țesuturilor este efectuarea unei ventilații la fiecare 30-60 de compresiuni toracice. Practic, prezența perfuziei coronariene este necesară pentru a reveni la un ritm cardiac normal.

În ceea ce privește medicația, la mânz (și nu numai) este complet contraindicată supraîncărcarea cu fluide dar este încurajată administrarea de epinefrină ca fiind cea mai frecvent utilizată substanță în resuscitare. Aceasta crește presiunea diastolică și tonusul aortic prin menținerea fluidelor în patul vascular. Combinarea epinefrinei cu manoperele mecanice de resuscitare va duce la reluarea perfuziei coronariene, un obiectiv final în RCP. Este important să se rețină faptul că un mânz născut dintr-o iapă sedată, anesteziată sau tratată cu orice tip de medicație va fi și el afectat de respectivele substanțe.

În cazul în care manoperele de RCP sunt încununate de succes, este nevoie de suport terapeutic intensiv. În cazul în care tranziția de la circulația fetală nu este încă completă, este necesară ventilarea pacientului în continuare. În funcție de necesități (hipoglicemie, hipotensiune) este nevoie de fluidoterapie echilibrată (glucoză, corectarea acidozei metabolice etc).

Un capitol aparte sunt procedurile EXIT (extrauterine intrapartum)- manoperele efectuate în timp ce mânzul se află angajat în canalul vaginal dar este încă neexpulzat. Astfel, în cazul distociilor de poziție, acesta se poate intuba și ventila intravaginal, pentru a nu suferi de hipoxie în timpul manoperelor de reașezare. Acestea nu se pot efectua decât în clinici specializate cu personal calificat și aparatură corespunzătoare.

Pentru o mai bună orientare în ceea ce privește fiziologia mânzului, sunt utile următoarele date:

Regula 1-2-3 este simplu de reținut și oferă un context practic de evaluare a mânzului – stă în picioare într-o oră de la fătare, începe să sugă la maxim două ore de la fătare, placenta este expulzată în trei ore de la fătare.

Temperatura internă a mânzului în primele zile este de 37,2-38,8°C. Frecvența cardiacă în primele minute de viață este în jur de 70 de bpm, cea respiratorie inițial 60-80 rpm apoi se reduce la 20-40 respirații pe minut. Mânzul ar trebui să prezinte o frecvență cardiacă și respiratorie normală într-un minut de la fătare. Reflexul de supt va apărea în 30 de minute de la fătare, poziția patrupedală fără ajutor în maxim trei ore.

Prima eliminare de urină ar trebui să aibă loc la aproximativ 8 ore după fătare, iar primul scaun (meconiul) în primele 24 de ore. Este de notat faptul că în primele două săptămâni de viață, mânjii nu au reflex de amenințare.

manz4

Orice deviere de la aceste răspunsuri fiziologice ar trebui să ridice semne de întrebare, în special neadaptarea la o frecvență cardiacă și respiratorie normală pentru respectiva perioadă. Chiar și bradicardia poate să atragă un semnal de alarmă în ceea ce privește necesitatea manoperelor de RCP, care se vor institui rapid, după cele descrise mai sus.

Resuscitarea cardio pulmonară a mânjilor este o manoperă care trebuie cunoscută de întregul personal al spitalului sau grajdului și stăpânită în așa fel încât să devină o rutină, care poate fi efectuată oricând și la orice oră, reușind astfel să se salveze mânji care altfel ar putea avea un prognostic infaust.

Manoperele de resuscitare se pot exersa pe orice animal de pluș (manechin) ceva mai mare, și este recomandat să se listeze un tabel cu cele mai importante aspecte în evaluarea mânzului nou-născut și a protocolului RCP.

 

Autor

Asist. Univ. Dr. Alexandra Mureşan- DVM, MVSc, Phd, rezident ECEIM

Clinica de Ecvine FMV Cluj Napoca