„Pulpita” la un Cane Corso de 10 luni

Stomatologie veterinară

Dr. Raluca Mihaela Zvorăşteanu, DVM, MSc, PhD, Lector univ. Facultatea de Medicină Veterinară Spiru Haret, Cabinet  Qincyvet, Bucureşti.

Dr. Elena-Carmen Nenciulescu, DVM – Sutton Coldfield Vets4Pets Ltd, Birmingham, UK.

 

Dintele este un organ mineralizat cu rol în prehensiune şi masticaţie ce prezintă 3 componente structurale. De la exterior la interior enumerăm: smalţul coronar (care la nivel radicular lipseşte şi este înlocuit de cement), dentina şi pulpa dentară.

Pulpita reprezintă inflamaţia pulpei dentare, care este alcătuită din vase de sânge şi nervi. Pulpita poate fi reversibilă sau ireversibilă. Cauzele pulpitei la animalele de companie sunt cel mai adesea traumatismele dar şi factorii termici (detartrajul efectuat necorespunzător, cu insistarea excesivă pe o anumită suprafaţă dentară).

În urma unui traumatism, este sistată circulaţia dintelui afectat, apare iniţial o hemoragie, apoi, în lipsa unei surse de irigare locală, pulpita se transformă în necroză pulpară. Necroza pulpară favorizează dezvoltarea locală a infecţiilor cu bacterii anaerobe, care pot duce la procese periapicale şi chiar osteomielită. Netratată, infecţia consecutivă necrozei pulpare poate migra la organele vitale (inimă, ficat rinichi).

Diagnosticul afecţiunilor pulpare se pune prin inspecţie vizuală, prin efectuarea probei de transiluminare şi prin examen radiologic.

La inspecţia vizuală se va constata schimbarea culorii dintelui, care poate fi roz, gri, maroniu sau chiar negru, în funcţie de stadiul afecţiunii pulpare. Schimbarea de culoare este „la interior”, aşadar nu trebuie confundată cu depunerea de tartru, pigmentările sau extrem de rar în patologia dentară a animalelor de companie, cu cariile.

Proba de transiluminare se va efectua la dintele afectat şi la corespondentul acestuia, dar de pe aceeaşi arcadă de pe partea opusă. Dacă dintele este sănătos, lumina va pătrunde prin dinte şi se va evidenţia pulpa dentară. În caz de necroză, lumina nu va trece.

Radiologic, un dinte cu necroză pulpară se va distinge de dinţii sănătoşi prin prezenţa unei camere pulpare mai largi comparativ cu cea a dinţilor neafectaţi, cu sau fără proces periapical.

Tratamentul afecţiunilor pulpare depinde de momentul depistării. Dacă pacientul prezintă doar pulpită, se poate institui un tratament medicamentos (antibioterapie preventivă şi terapie antiinflamatoare), cu controale periodice pentru a verifica reversibilitatea inflamaţiei pulpare. În cazul în care pulpita evoluează la necroză pulpară, există două opţiuni terapeutice: obturaţia de canal sau extracţia dentară. Desigur, endodonţia este justificată doar pentru dentiţia permanentă. Dinţii de lapte cu afecţiuni pulpare se vor extrage.

În continuare vom prezenta un caz particular de „colorare a dinţilor”, extrem de rar întâlnit, cu mare valoare didactică.

Pacientul se numeşte Hera şi este o femelă nesterilizată de Cane Corso, în vârstă de 10 luni. Hera este un câine cu mai multe probleme congenitale: displazie bilaterală de cot, nanism, cecitate bilaterală. Motivele prezentării la clinică sunt inapetenţa, apatia, durerea la prehensiune manifestată prin „plâns” şi halitoza extrem de puternică (miros de putrefacţie).

 

colaj1

La examinarea sub sedare a pacientului s-au diagnosticat multiple fracturi dentare cu expunere pulpară (fig. 11), 109(M), 110(M), 404(C), 209(M), 210(M),304(C), granulom pulpar extern 404 (C), necroză pulpară 304(C)(fig. 9, fig. 12), malpoziţie dentară  106, 107, 206, 207 (fig. 4-7) abrazie, dinţii sunt roz şi prezintă un strat foarte subţire de smalţ.

Fişă stomatologică

fisa stoma

 

Radiologic, dinţii prezintă o cameră pulpară neobişnuit de largă pentru vârsta pacientului (odată cu înaintarea în vârstă, camera pulpară se micşorează, iar la geriatrici aceasta apare ca un fir), smalţul şi dentina sunt foarte subţiri, dintele având astfel aspect de coajă de ou (afecţiunea portă denumirea de “Sheel teeth” sau “Gost teeth” – fig. 4).

Marcant în ceea ce priveşte analizele de sânge este hipoparatiroidismul.

an bioch

Am optat pentru extracţia chirurgicală a dinţilor fracturaţi (fig. 13, fig. 14) şi sigilarea cu compozit fotopolimerizabil a dinţilor rămaşi (fig. 15-19) pentru o protecţie temporară a acestora.

Foto 4, 5, 6.

colaj2

Foto 7, 8, 9.

colaj3

Foto 10,11, 12.

colaj4

Foto 13, 14, 16.

colaj5

Foto 17, 18, 19.

colaj6

Postoperator pacientul a primit hrană moale, antibiotic (amoxicilină cu acid clavulanic 12.5 mg/kg la 12 ore, 7 zile) şi antiinflamator (meloxicam 0.1 mg/kg/zi, 4 zile), iar singura măsură de igienă orală acasă este administrarea zilnică de apă de gură cu clorhexidină 0.1 %, periajul dentar nefiind o opţiune pentru Hera.

S-au efectuat controale la 4, 10, şi 30 de zile de la intervenţie. Pacientul este monitorizat în continuare, iar prognosticul este rezervat spre favorabil.  În acest caz, se recomandă extracţii dentare totale.

 

*Un caz asemănător cu acesta a fost întâlnit în Mexic, tot la un câine din rasa Cane Corso în vârstă de 4 luni.