Seminarii Junior vet

Seminarii Ecvine şi Rescue

Seminarii Junior vet

11 Martie 2017, Bucureşti

(Ora 10, Spitalul veterinar Center of Hope, din Comuna Găneasa, Sat Piteasca, Str.Teiului nr.56. Locaţia este foarte accesibilă pentru orice bucureştean (maşină proprie sau microbuz de la Cora Pantelimon; 30 min se fac din centru până la spital), plus că este şi sâmbătă.)

 

După cum bine ştiţi, Junior vet reprezintă o comunitate veterinară tânără în care educaţia şi sprijinul pentru tânărul veterinar sunt punctele principale de interes. Recent, am înfiinţat Asociaţia „Matei şi Prietenii” prin care vom planta mai departe fapte bune în numele educaţiei, animalelor şi a mediului înconjurător. Astfel că, fiind şi primele Seminarii Junior vet de acest fel, ne-am gândit să transformăm acest eveniment educaţional într-unul caritabil, dăruind banii obţinuţi din vânzarea biletelor Fundaţiei „Visul Luanei” pentru ca animalele fără stăpân şi cele sălbatice care ajung acolo să primească în continuare cel mai bun ajutor.

 

oana9

Seminar Ecvine

„Primul ajutor la cai” -Dr.Oana Radu, Centrul Veterinar Ecvin

Durată seminar 1h

Seminar Dezvoltare personală

„15 Minute despre Succes”-Dr.Oana Radu, Centrul Veterinar Ecvin

Durată seminar 15min

 

alx_1992

Seminar Rescue

„Principii ale salvării animalelor în condiţii de siguranţă”-Dr.Ovidiu Roşu, Vier Pfoten

Durată seminar 1h

Seminar Dezvoltare personală

„15 Minute despre Succes”-Dr.Ovidiu Roşu, Vier Pfoten

Durată seminar 15min

 

În pauze discutăm depre TEZWIC –Transilvania Exotics, Zoo and Wildlife International Congress, June 15-18 2017, Cluj-Napoca.

 

Public ţintă: medici veterinari, studenţi la MV, tehnicieni/asistenţi veterinari şi rescueri (salvatori de animale).

Cost participare special

Cost participare Early Bird (până la 1 Martie):

Studenţi la Medicină Veterinară/Tehnicieni/Asistenţi/Medici veterinari -50lei

Cost participare (după 1 Martie):

Studenţi la Medicină Veterinară/Tehnicieni/Asistenţi/Medici veterinari -100lei

Preţul reflectă participarea la ambele seminarii.

Participanţii vor primi acces la membershipul Junior vet pe 1 an, membership care presupune accesul la revista digitală Junior vet creditată cu 15 puncte de CMV, reduceri la diverse evenimente (congres, workshopuri, webinarii, seminarii şi module Junior vet), reduceri la produsele noastre din giftshop-ul caritabil online, 1 copac plantat în numele lor şi multe alte surprize la cutia poştală pe parcursul unui an.

Oferim 1 loc gratuit unei persoane (student/medic) fără posibilităţi materiale. Aceasta va fi aleasă aleatoriu din persoanele propuse pe email. Confirmarea locului va fi făcută pe email.

Locuri disponibile: 50

Atunci când te înscrii, te rugăm menţionează statutul tău (medic, student, asistent sau rescuer).

Înscrierile se fac pe adresa de email office@veterinaryjournalist.ro

Atunci când faci plata te rog menţionează „Seminarii Junior vet, 11 Martie”. Datele de care ai nevoie pentru a-ţi plăti participarea sunt:

SC.JUNIOR VET MEDIA GROUP.SRL
CUI 35581704
J20/146/03.02.2016
Banca Transilvania
RO07 BTRL RONCRT 0336425601 (LEI)

(atenţie, Banca Transilvania percepe un comision de depunere numerar de 4 lei!)